Mergi la conţinutul principal

Notele si absentele la orele de recuperare - la latitudinea profesorilor

Recuperarea orelor pierdute cu prilejul grevei din invatamint, care a durat aproape o luna de zile, a fost planificata in fiecare scoala. Pentru cei mici s-a tinut cont ca materia nu se poate aglomera, altfel riscindu-se o invatare superficiala, si s-a programat recuperarea materiei pe o perioada mai indelungata. Pentru cei mai mari, de la gimnaziu si liceu, majoritatea scolilor au optat pentru un sistem mixt de recuperare, cite o ora pe zi in plus in timpul saptaminii, dar si, din cind in cind, simbata. Numai trei sferturi dintre copii si parinti au fost de acord cu acest program, ceilalti fiind obligati sa se supuna majoritatii.
Ministerul Educatiei nu a impus cum se fac aceste recuperari. Doar a atras atentia ca ele sa nu se faca in vacante. Desi oficial s-a spus ca nu se pun note sau absente la recuperari, unii elevi afirma contrariul. De exemplu, elevi de clasa a XI-a, de la Grupul Scolar "Saligny", se pling ca li se pun note si absente si la orele recuperate simbata, desi conducerea precizase contrariul - fara note si absente. La fel reclama si unii elevi ai Liceului "Istrati". Aceasta problema nu a fost discutata clar nici la Grupul Scolar de Prelucrarea Lemnului "Brancusi". Directorul, prof. Stefan Stoica a spus ca orele de recuperare se fac alaturi de celelalte ore din programul normal si, in timp, elevii nici nu mai stiu care ora este de recuperare si care nu, asa incit ei primesc note si absente. Problema notelor si a absentelor nu s-a discutat nici in comisia paritara de la Scoala "George Cosbuc". Doar in consiliul profesoral s-a discutat si s-a stabilit ca nu se pun nici note, nici absente, pentru ca sint ore de predare. Notarea se face in celelalte ore, a precizat directorul scolii, prof. Marita Breaban. La Scoala "Spiru Haret" s-a adoptat aceeasi pozitie, nici note nici absente, pentru ca elevii vin la ore, nu trebuie obligati.
"La noi aceasta problema a ramas la latitudinea profesorilor, care, in functie de clasa, pun sau nu absente. Note nu se pun decit atunci cind elevii raspund bine, la initiativa lor. De fapt, aceste ore sint de predare si nu vrem sa ii stresam prea tare pe copii pentru ca, in fond, ei nu au nici o vina. Noi sintem aproape de sufletele lor si credem ca nu merita sa fie pedepsiti. Vrem ca ei nici sa nu-si dea seama cind recupereaza materia", a spus prof. Auraliliana Gheorghiu, director adjunct la Liceul "Panait Cerna".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro