Mergi la conţinutul principal

Noi imagini spectaculoase cu podul suspendat peste Dunăre

* o filmare aeriană cu cei doi piloni ai podului suspendat peste Dunăre a fost publicată pe rețelele de socializare și distribuită, recent, de ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă * acesta s-a arătat încântat de faptul că lucrările podului merg ”cu toată viteza înainte”, vorbind la pachet și despre drumurile de legătură, recent deblocate

 

Lucrările de la podul peste Dunăre avansează vizibil, iar mega-proiectul de infrastructură rămâne în atenția ministrului Transporturilor, Cătălin Drulă. Acesta a distribuit recent pe rețelele de socializare o filmare aeriană a podului, în care se pot vedea cei doi piloni, dar și platforma pe care se vor lansa cablurile de susținere. Filmarea are 13:24 minute și a fost publicată de ”Răducu P Drum” și poate fi vizionată accesând următorul link, pe site-ul ”Obiectiv - Vocea Brăilei”.

”Podul de la Brăila - imagini spectaculoase cu operațiunea pe uscat și pe apă, de montare a platformei pe care se vor lansa cablurile de susținere. Proiectul merge cu toată viteza înainte. Lucrările avansează bine atât la pod, cât și la drumurile de legătură - complet deblocate de luna trecută”, a scris Drulă pe Facebook.

Știrea a fost preluată și de Digi24.ro, care a precizat că podul de la Brăila prinde contur, odată cu ridicarea platformei ce va fi utilizată pentru montarea celor două cabluri masive de oțel. Aceeași sursă a mai adăugat că podul suspendat este cea mai mare lucrare de infrastructură din România din ultimii 30 de ani. De asemenea, a reamintit că Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) asigură o finanțare de 363 milioane euro pentru această investiție și pentru 23 km de drumuri ce fac legătura dintre Brăila, aflată pe malul vestic al Dunării, și județul Tulcea, situat pe partea estică.

Așa cum s-a anunțat în mai multe rânduri, estimările pentru ridicarea platformei sunt pentru termenul de două luni și jumătate. Cablurile de 60 cm grosime care vor susține tablierul podului sunt produse de către o companie japoneză și au o garanție de 120 de ani, a mai adăugat Digi24. Distanța dintre cei doi piloni de 192 m înălțime ai podului este de 1.120 m, în timp ce la Golden Gate este de 1.280 m. Construcția finală va avea o lungime totală de 1.974 m, cu 4 m mai mult decât construcția americană, a mai adăugat sursa citată. De asemenea, se mai precizează că podul va avea patru benzi de circulație, la care se adaugă două benzi pentru pietoni și biciclete. Construcția a început în 2019 și este preconizată a se finaliza în 2023. Cel care s-a implicat maxim în acest proiect și a semnat contractul cu câștigătorii licitației este europarlamentarul PSD Mihai Tudose, premierul României la acea vreme. De altfel, însuși liderul PNL Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților aflat într-o scurtă vizită la Brăila i-a recunoscut meritele lui Tudose.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro