Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Nobilii braileni isi cer mosiile inapoi (I)

Printi, printese sau urmasi ai unor mari familii nobiliare si mosieresti au depus cereri pentru retrocedarea sau reintregirea proprietatilor din Braila, in baza Legii nr. 247/2005, privind reforma in justitie si proprietate. Mostenitori ai unor personalitati care au scris istoria, cum ar fi printii Stirbei, Sutu, Sturza, Calimachi, sau boierii Niculescu, Orezeanu, Eremie si Panas, vlastarele cu singe albastru profita de prevederile noului act normativ si, chiar daca nu mai locuiesc de mult in Romania, incearca sa redobindeasca fostele proprietati ale familiei. Greu de remarcat la Legea nr. 18 sau Legea nr. 1, printre miile de braileni care-si cereau pamintul (pentru ca ele au impus ca limita de proprietate retrocedata, indiferent de suprafata detinuta in trecut, 10 respectiv 50 ha), la Legea 247, urmasii nu mai pot fi trecuti cu vederea. Ei ies in evidenta tocmai datorita marimii suprafetelor solicitate, si aceasta pentru ca fondul forestier este retrocedat in integralitate celor care fac dovada proprietatii. Nu toti insa reusesc lucrul acesta, un exemplu fiind cel al mostenitorilor printului Sutu. Desi o lume intreaga stie ca la Sutesti familia princiara a detinut vaste domenii, inclusiv padure, plantatie viticola si un conac somptuos, in lipsa documentelor, cererile lor au fost respinse. Nu acelasi lucru se poate spune despre mostenitorii fostilor proprietari ai Baltii Mici a Brailei, in prezent arie protejata, care, dupa punerea in aplicare a Legii 247 va deveni in mare parte proprietate privata.

Un haos funciar greu de orinduit

De 15 ani, haosul din proprietatea funciara este unul din subiectele preferate pentru ziaristi sau pentru politicieni. In fiecare campanie electorala, un punct forte in platformele program ale candidatilor, indiferent de culoare, l-a reprezentat impunerea ordinii in sistemul funciar si, daca privim in urma, mai mult sau mai putin, fiecare guvern postdecembrist a facut ceva in sensul acesta. Iliescu si partidul lui ne-au dat Legea 18, Constantinescu si CDR-ul, Legea nr. 1, iar acum, Alianta DA ne-a oferit Legea 247 a reformei in justitie si proprietate. Oricit s-ar chinui, insa, politicienii, o solutie clara, precisa, limpede, in ceea ce priveste proprietatea funciara nu va fi gasita nici prea curind, nici prea usor. Probabil nici nu se va rezolva vreodata. Motivul, dupa 1989 s-a pornit cu stingul. In plus, nici mostenirea istorica in ceea ce priveste proprietatea nu a fost clara. Daca la toate acestea adaugam abuzurile, lipsa de specialisti, de mijloace de masurare, interesele si interpretarile de lege, fapte ce trimit tinta catre aplicarea Legii nr. 18, dar care, din pacate, cel putin in judetul Braila au fost reclamate inca din a doua jumatate a secolului XIX si inceputul secolului XX, aproape ca putem acorda circumstante atenuante guvernelor postdecembriste. Nu trebuie uitat nici ca Baraganul a fost scena unor colonizari, mai mult sau mai putin fortate, a trei mari reforme agrare - 1864, 1921, 1945 - si a mai multor decrete lege cu vadit caracter populist, care au produs, periodic, modificari majore in structura proprietatii, prin exproprierea marilor mosii si impartirea pamintului intre taranii saraci. Chiar daca rezultatul nu a fost niciodata cel asteptat, pentru ca improprietarirea, de fiecare data s-a facut fara a se tine cont si de puterea taranilor de exploatare a pamintului, din dorinta de a fi pe placul multimii, puterile nu au invatat nimic unele de la altele de-a lungul vremii, reusind astfel mai mult sa dauneze decit sa eficientizeze agricultura romaneasca. Pentru a intelege, insa, de ce haosul acesta funciar este greu de orinduit, ar trebui mai intii sa vedem cine sint, de fapt, "proprietarii de drept" ai pamintului Brailei.

Cel dintii proprietar care si-a dat mosiile a fost "insusi Maria Sa Regele Ferdinand"

Pina la jumatatea secolului XIX, Baraganul, cu foarte rare exceptii, era cel mai depopulat tinut al Romaniei, peste 85 ha/cap locuitor. Nici nu avea cum sa fie altfel, sustin muzeografii braileni, avind in vedere ca, pina in acea perioada, Baraganul fusese cel mai important coridor de trecere a ostirilor apusului si rasaritului, implicate aproape permanent in mari campanii militare. Adrian Trifan, cercetator la Muzeul Brailei, precizeaza ca la jumatatea secolului XIX, Baraganul se afla Inca In plina faza de pastorie, doar ici-colo, "tIrlasii" - proveniti de obicei din Transilvania, dar si "delenii" - proveniti din colinele sau chiar vaile suprapopulate ale Buzaului si RImnicului, practicau, In jurul tirlelor, si agricultura, pastorala asa cum o numesc specialistii. In acea vreme, in judetul Braila, nu existau mari proprietati sau familii nobiliare cu radacini adinci in pamintul Baraganului. Documentele vremii arata clar ca populatia judetului era formata din populatie autohtona "veche, neinsemnata la numar" alaturi de care au venit cojeni - locuitori de la cimpie, deleni, pastori din Transilvania, imigranti din zona Brasovului si Tara Fagarasului. Migratia acestora catre Braila s-a oprit brusc la inceputul secolului XX, in preajma primului Razboi mondial. Mai mult, in aceasta perioada Braila a cunoscut si doua "infiltratii puternice", greceasca si evreiasca, acestia insa ocupindu-se in principal cu comertul de cereale si negotul. Din 1930 Baraganul a fost scena unei actiuni masive de colonizare, operatiune deosebit de complexa ce a avut drept scop ameliorarea standardului de trai al locuitorilor regiunilor montane si deluroase si atragerea in regiunile cu populatie rara a taranilor cu drept de improprietarire.
Abia in a doua jumatate a secolului XIX, in zona incep sa apara marile mosii, de regula "cadouri" oferite de conducatorii regatului unor diverse familii nobiliare, pentru serviciile aduse tarii. Putine dintre aceste mosii insa, erau locuite permanent de proprietari, cei mai multi le considerau resedinte de vara, iar pamintul, fie il dadeau spre lucru taranilor, cu dijma, fie angajau un specialist agricol care sa-l administreze. Poate si de aceea, reformele agrare care au marcat agricultura romaneasca, 1864, 1921 si 1945 au fost caracterizate in judetul nostru drept "actiuni radicale cu mari exproprieri si improprietariri a mii de familii de tarani saraci", mai ales ca, la baza, exproprierea a avut doua criterii: cererea de pamint si modul in care mosia era cultivata: de proprietar sau in arenda. Exproprierile de la inceputul sec XX, declansate prin decrete lege si culminate cu Reforma agrara din 1921, au avut si un caracter puternic social pentru ca cel dintii proprietar din tara care si-a dat mosiile pentru tarani a fost "insusi Maria Sa Regele Ferdinand".

Elisabeta Sutu a ramas doar cu 600 ha din aproape 12.000

In 1918, in judetul Braila, proprietatea mosiereasca reprezenta 75,85% din pamintul arabil. In lucrarea "Viata agrara a judetului Braila", prof. Maria Puia precizeaza ca prin DL nr. 3697/1918, in judetul nostru s-a produs cea mai mare modificare in structura proprietatii. Au fost supuse exproprierii 130 de mosii, cu suprafata de aproape 200.000 ha (jumatate din suprafata judetului), din care doar un sfert a ramas proprietarilor. Prin comparatie, in urma reformei agrare din 1921 au fost expropriate mai putin de 10.000 ha.
Dintre mosiile expropriate particulare cartea mentioneaza mosia Scheaua, apartinind Alexandrinei Lucasievici, cu 1.244 ha, "o adevarata ferma cu renume in judet si in tara", prima din tara care a introdus lucerna in asolament si printre primele care au vindut griu pentru saminta". O alta a fost mosia Filipesti, apartinind mostenitorilor vel - logofatului C. Filipescu, mosie de 2.387 ha, primita in stapinire de la Alexandru Ipsilanti.
Una din cele mai intinse mosii din judetul nostru, cu 11.730 ha, apartinind Elisabetei Sutu, "tutoarea legala a minorului sau fiu, proprietarul mosiei Sutesti", a facut si ea obiectul exproprierilor din 1919, in urma acesteia mosia raminind cu 598 ha.
Au mai fost expropriate mosiile Chioibasesti si Ciocile - Chichinetu, proprietar Iozefina Stoicescu precum si mosia Bertesti, proprietate a familiei princiare Stirbei.

In 1945, in judetul Braila, suprafata medie a unei exploatatii era de 3,92 ha

In schimb, pe cele 6 regiuni agricole ale Brailei, conform unui registru din 1929 au fost improprietariti aproape 24.000 de tarani.
In cartea sa, Maria Puia explica insa ca, la 1938, Prefectura Braila solicita din teritoriu o situatie privind suprafetele detinute de comune, cu terenul arabil, islaz si mosiile din zona administrata. Conform acestei situatii, la 1938, cea mai mare mosie a judetului se afla pe raza comunei Bertesti, avea 5.000 ha si apartinea mostenitorilor lui Gh. Stirbei. A doua ca marime, cu 1.640 ha era mosia lui Ion Eremie, cu teren pe raza comunei Stancuta. Si tot pe Stancuta se afla si urmatorul domeniu ca intindere, 1.389 ha, proprietar tot din vita nobila, printesa Ana Calimachi. Cu 1.222 ha, detinute pe raza comunei Traian, locul patru este ocupat de mosia g-ral T.C.Orezeanu, de asemenea proprietarul unui impozant conac. La Liscoteanca se regaseste cea de a cincea mosie, ea apartine boierului Nicu Pana si se intinde pe 1.100 ha. Intre 1.000 si 600 ha mai apar in tabel alte 5 mosii: pe Stancuta - Cornel Pana si N. Eremie, pe Urleasca - ing. Dobrovici, precum si Petre Cavadia si Lucretia Craiescu. Alte circa 100 de mosii cu suprafete mai mici de 500 ha, figureaza in tabel, printre proprietarii cu singe albastru sau proveniti din fostele mari familii de mosieri numarindu-se Nicola Niculescu Ianca, Jeana Sturza, Olga Stanescu (fosta Teohaary), Matei Sassu, Volumnia Plesnila, fratii Aloman, Zamfirescu Sihleanu, Constantinidi, Lupescu etc.
De la an la insa, taranii improprietariti de lege, pentru ca nu dispuneau nici de sumele, nici de uneltele necesare exploatarii terenului, vindeau parte din acesta, fie catre mosierii din zona, fie catre alti tarani mai instariti, viitorii purtatori ai stigmatului comunist "chiaburi". Documentele vremii arata insa clar ca inaintea venirii la putere a comunistilor, in judetul Braila, mica proprietate taraneasca era predominanta, suprafata medie a unei exploatatii fiind de 3,92 ha, ponderea culturilor fiind detinuta de griu si porumb.

CASETA 1

Ferma Coroanei, de la Rimnicelu, a fost expropriata in 1919

Din intreaga suprafata expropriata in baza decretului din 1918, peste 30.000 ha au fost expropriate din mosiile statului si Domeniile Regale iar restul din mosiile particulare. In baza acestui decret lege, in 1919, a fost expropriata din Domeniul Coroanei si Statiunea Zootehnica Rusetu (Depozitul de armasari de la Rimnicelu).
Documente din perioada anilor 1900 atesta faptul ca, la Rimnicelu, si familia Sturza si domnitorul Constantin Brincoveanu au detinut domenii vaste. Reformele agrare au limitat insa proprietatile aproape de extrem astfel incit, dupa cum ne-a declarat primarul Lucian Chiru, "Nimeni cu nume sonor nu a depus cerere de retrocedare".

Caseta 2
Mosii celebre

Mosia Viziru - Chrissoveloni, dobindita prin cumparare inainte de 1916 de catre Zani Chrissoveloni, pierde prin exproprierea din 1919 aproape 5.000 ha, proprietarul raminind cu 12.600 ha,
din care doar 400 ha arabil. Mosia a fost celebra la vremea aceea datorita proceselor ce au urmat exproprierii.
Si tot la Viziru, un alt domeniu celebru a fost "Mosia Mare" a contelui Nicolae de Roma, expropriata in intregime, proprietarul fiind considerat supus strain. Familia contilor era originara din Grecia si a cumparat titlul din Italia in 1860. Contii s-au stabilit in Tara Romaneasca la inceputul secolului XIX si a cumparat mosii intinse in zona Stancuta. "Mosia Mare", cu o suprafata de 9.200 ha, pe care se afla un conac impunator, a dobindit-o Pierre de Roma prin casatoria cu Sofia Ipsilanti.
Tot sub regimul proprietatilor detinute de straini, in intregime a fost expropriata si Mosia Zlatna, cu 3.700 ha in Balta Brailei.




Categorie articol: 

Comentarii