Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Nimeni nu a fost tras la raspundere pentru moartea tinarului strivit de zid

La mai bine de o luna de cind un brailean in virsta de 34 de ani si-a pierdut viata, strivit de un zid pe care incerca sa-l demoleze, nimeni nu a fost tras la raspundere pentru tragicul eveniment. In timp ce socrul tinarului precizeaza ca ceea ce a dus la moartea ginerelui sau ar fi dispozitiile date de proprietarul cladirii, care dorea sa protejeze un chiosc amplasat in apropierea acesteia, singura masura luata, pina in acest moment, a fost o amenda de 3 milioane de lei. In urma victimei a ramas o sotie si un copil in virsta de 3 ani, pentru care tinarul a plecat sa munceasca, in nefericita zi de 9 iunie, contra sumei de 400.000 lei.Proprietarul cladirii care a ucis un om, Ion Zabara, a platit pentru demolarea acesteia trei angajati de la societatea "Laminorul", care au lucrat timp de trei zile, in afara orelor de serviciu. "Chiar daca nu era specialist in demolari, din dorinta de a proteja chioscul aflat la o distanta foarte mica de zidul ucigas, domul Zabara a avut ideea de a-l darima pe acesta ultimul, inspre interiorul fostei camere, fara a lua in considerare factorii de risc. Zidul ramas era cel mai gros si avea tencuiala cu armatura metalica, iar perimetrul unde ar fi putut sa cada era imprejmuit de o poarta metalica, camera urmatoare a casei, peretele magazinului aflat in proprietatea sa si chioscul atit de protejat. Incercind cu orice pret sa-l apere, a dispus sa se traga cu putere de zid, cu mijloace primitive si riscante, in incercarea de a-l darima. Desi proprietarul casei nu se pricepea la demolari, si-a permis sa coordoneze aceasta activitate, punind in pericol, din incostienta, pe toti cei care erau acolo. Nici macar nu a asigurat, asa cum era firesc, un minim de mijloace de protectie (proptele, schele)", ne-a precizat Ion Postolache, socrul decedatului.Fiind un accident tehnic, Inspectoratul in Constructii a trebuit sa intervina la acest eveniment. "Proprietarul avea autorizatie de demolare, eliberata de Primaria Municipiului Braila in baza unui proiect de desfiintare. Deci, din punctul de vedere al documentelor, el era in legalitate. In urma cercetarilor efectuate la fata locului, l-am amendat pe proprietar cu 3 milioane de lei, pentru neluarea masurilor de demolare in siguranta. De asemenea, am oprit lucrarile si, ca masuri corective, am dispus demolarea in siguranta si sa asigure sprijinirea peretilor, pentru a nu se mai produce accidente", ne-a precizat Iulian Bobeica, inspector sef al Inspectoratului in Constructii Braila.Surse din cadrul Biroului de Presa al Inspectoratului de Politie al Judetului Braila ne-au precizat ca cercetarile sint in plina desfasurare, dar ca nu au fost finalizate expertizele in urma carora se va putea stabili gradul de vinovatie al persoanelor implicate si imprejurarile in care s-a produs evenimentul. Reamintim ca Ion Sinca a murit, in dupa-amiaza zilei de 9 iunie, strivit de un zid al unei case de pe strada Simion Barnutiu nr.85 bis pe care, impreuna cu alti doi colegi de serviciu, incercau sa il darime. Pentru aceasta operatiune extrem de dificila, cei trei urmau sa primeasca 1,2 milioane de lei.




Categorie articol: 

Comentarii