Mergi la conţinutul principal

Nigerianul acuzat pentru atentatul eşuat nu avea dreptul să intre în M. Britanie


Nigerianul pus sub acuzare pentru că a încercat să arunce un aer un avion în Statele Unite, de Crăciun, nu avea dreptul să intre în Marea Britanie, după ce în mai i-a fost respinsă cererea pentru o nouă viză de studii, a anunţat luni Ministerul britanic de Interne, citat de AFP.
Umar Farouk Abdulmutallab, nigerian musulman în vârstă de 25 de ani care a încercat să arunce în aer, în 25 decembrie, un Airbus A330 cu 290 de persoane la bord, se afla pe lista persoanelor care trebuiau să fie supravegheate, după ce i s-a refuzat viza, a declarat Alan Johnson pentru postul de radio BBC4.
Abdulmutallab, care a studiat ingineria mecanică la University College London (UCL), în perioada 2005-2008, "a depus în mai o cerere pentru o nouă viză de studii, care a fost refuzată", pentru că instituţia unde pretindea că vrea să studieze a fost considerată dubioasă, a spus Johnson.
După acest refuz, el a fost plasat pe lista cu persoane care trebuie supravegheate, iar intrarea în Marea Britanie i-a fost interzisă, a explicat ministrul. "Putea trece prin această ţară, dacă era în tranzit către o altă ţară, dar nu putea veni în această ţară", a declarat el.
Johnson a precizat că autorităţile americane ar fi trebuit, în mod normal, să fie informate despre situaţia administrativă a lui Abdulmutallab şi a apreciat că este posibil să fi existat o "piedică" la nivelul comunicării dintre cele două ţări.
Ministrul a adăugat că suspectează că nigerianul nu a acţionat singur şi a dat asigurări că poliţia britanică încearcă să stabilească "ce s-a întâmplat când se afla în această ţară, dacă a fost radicalizat în această ţară, dar a avut legături cu cineva care s-ar putea afla în spatele acestui complot". "Nu ştim încă dacă a fost un complot desfăşurat de o singură persoană sau dacă au fost şi alte persoane în spate", a adăugat el. "Suspectez că ar putea fi mai degrabă a doua ipoteză decât prima", a spus ministrul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro