Mergi la conţinutul principal

Nicu Niţă iar guiţă

La Nicu Niţă mă enervează în primul rând spiritul de ţaţă, de mahalagiu ordinar, care dă din gură imediat cum simte că atentează cineva la privilegiile lui. Poţi să zici orice în plenul CJ Brăila, numai să nu te iei de caşcavalul lui Nicu Niţă, căci individul îţi deşartă instantaneu o găleată cu lături în cap, după care te ia şi la înjurat ca ultimul birjar. Dacă ar fi să fac o comparaţie, l-aş asemăna pe Nicu Niţă cu Oana Zăvoranu. Ambii sunt indivizi care nu au o profesie bine definită, care adoră să se dea în spectacol în public, să fie ei în centrul atenţiei. Plus că sunt spurcaţi la gură, de zici că au absolvit Şcoala de Corecţie.
La cea mai recentă şedinţă de CJ, Nicu Niţă l-a făcut „nesimţit" pe Ovidiu Nechita, pentru că liberalul milita pentru cooptarea ex-PDL-istului Marian Sârbu în Comisia pentru transporturi. Niţă nu a explicat clar care este motivul pentru care se opune numirii lui Sârbu în Comisia pentru transporturi (acolo unde el este mare şef), ci doar a spus că nu vrea. De parcă se afla la una din firmele lui cu care, apropo, a tot derulat afaceri cu statul. Abandonând orice umbră de dialog, Nicu Niţă a trântit-o pe aia cu „eşti un nesimţit", demonstrând însă că tocmai el este lipsit de bun simţ, din moment ce îşi permite să se adreseze în halul ăsta unui coleg de consiliu, în plen, în cadrul unei şedinţe cu caracter public. Lasă că mai era unul la PSD Brăila care îşi permitea să jignească şi să spurce pe toată lumea, iar acum îşi ispăşeşte pedeapsa în Penitenciarul Galaţi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro