Mergi la conţinutul principal

Nicu Niţă a fost reales prim-vicepreşedinte al Federaţiei Române de Motociclism

 Prima dată s-a votat preşedintele, iar cu 36 de voturi faţă de cele 29 de voturi ale lui Costin Oprea, Cristian Mureşan a obţinut cel de-al treilea mandat la şefia FRM. Apoi s-au votat vicepreşedinţii, iar după primul tur, cu majoritate de voturi, Nicu Niţă a fost declarat prim-vicepreşedinte al acestui for. 

"Am fost votat de toţi reprezentaţii secţiunilor de motocilism, am avut în jur de 60 de voturi şi am ieşit vicepreşedinte din primul tur. Pentru celelalte trei posturi s-au derulat mai multe runde de vot", a declarat Nicu Niţă.
Sursa citată a vorbit apoi despre sportul pe care îl îndrăgeşte cel mai mult şi pe care caută să-l revigoreze prin sprijinul financiar pe care în acordă secţiei de dirt-track de la CSM Brăila.
"În cadrul acestei şedinţe s-au făcut mai multe modificări de statut la mai multe secţii de motociclism, la dirt-track nu s-au făcut schimbări esenţiale. Eu mi-am propus ca principal obiectiv pentru 2014 promovarea tinerilor. Federaţia ne-a alocat un cantonament cu o săptămână înainte de etapa MACEC de la Brăila, sportivii vor beneficia atunci de cazare şi masă, ca să se poată pregăti. Acest stagiu va avea loc la Brăila. Sper ca prin demersurile pe care le vom face în acest an să putem obţine un loc la Campionatul European de tineret", a mai spus Nicu Niţă, care îndeplineşte şi funcţia de antrenor al lotului naţional de seniori la dirt-track.
Rugat să vorbească despre viitorul acestei discipline sportive, Nicu Niţă a fost însă ceva mai rezervat: "În clipa de faţă nu pot vorbi despre un progres cert al disciplinei dirt-track pentru acest an. Nu avem sportivi, nu avem materiale de concurs, iar bugetul din acest an este foarte, foarte mic. Avem promisiuni, avem speranţe, sper ca în urma discuţiilor pe care le vom avea cu noul ministru al sportului acestea să se concretizeze şi să putem să ne desfăşurăm în condiţii bune activitatea".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro