Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Nicolae Rotaru l-a invins de doua ori pe experimentatul Bors

Formatia braileana a reusit in fata satelitului Otelului cel mai bun joc al sau din acest tur de campionat desi a intilnit o formatie cu jucatori care au cochetat si inca mai cocheteaza cu Liga I, cum ar fi Bors, Girleanu, Elek si golgeterul Cirja. Bine asezati in teren de antrenorii Darie si Cotiga, brailenii nu au riscat in primul sfert de ora si-au studiat adeversarii si la prima lor actiune in careul advers ar fi putut beneficia de un penalty daca arbitrul de centru nu ar fi trecut cu vederea un fault asupra lui Neta in careul galatean. In minutul 22 Costache l-a intins serios pe portarul galatean Bors, care a fost nevoit sa faca eforturi mari pentru a scoate mingea de la vinclu.
Cu sase minute inainte de finalul primei reprize, Lupu a fost agatat in careu si centralul a aratat punctul cu var, Rotaru a marcat si CF-ul a plecat la cabine cu un avantaj minim, dar meritat, cu toate ca in ultimul minut de joc al primei reprize Miron a fost pe punctul de a restabili egalitatea.

Gazdele au dominat teritorial, dar au mai inscris doar o singura data

Soarta partidei a fost transata in favoarea gazdelor in chiar primul minut al reprizei secunde, cind Coman a patruns in careul galatean, i-a pasat lui Rotaru care de la marginea careului mic a indeplinit o simpla formalitate, min. 46: 2-0.
Putin mai tirziu, Moroianu a fost faultat foarte dur de Cojoc insa arbitrul de centru i-a aratat galateanului doar cartonasul galben.
In minutul 64 gazdele au creat o faza spectaculoasa, pe parcursul careia Neta si Coman au ajus in marginea careului advers insa ultimul a sutat razant cu transversala.
CF Braila a dominat teritorial in aceasta repriza si a mai obtinut o lovitura libera in urma careia Rotaru ar fi putut sa-si treaca in cont un hat trick insa mingea sutata de el din lovitura libera a trecut milimetric pe linga vinclul portii lui Bors.
Oaspetii au avut o zvicnire in finalul jocului numai ca Mitrea a reusit sa pareze mingea sutata de Elek.
CF Braila a reusit sa transeze victoria pentru ca pe tot parcursul intilnirii a avut un plus de luciditate si a stapinit mijlocul terenului. Mitrea a dat siguranta apararii, Iulian Calin si-a dirijat foarte bine colegii in faza defensiva. De remarcat apetitul de gol al lui Rotaru, dar si travaliul lui Neta care in permanenta a hartuit defensiva adversa.

CF Braila: Mitrea - Moroianu, Zagan, Calin, Stanciulescu - Pascu, Costache (min. 75: Necoara), Rotaru, Coman - Neta (min. 86: Mindroasa), Lupu.




Categorie articol: 

Comentarii