Mergi la conţinutul principal

Nişte handicapaţi: nu vor să iasă în stradă!

"Eu am mai spus că din septembrie, o să găsim oameni în stradă, pentru că nu mai sunt bani să li se plătească salariul şi aşa mai departe. Toată lumea crede că avem vreo tiparniţă de bani la administraţia locală şi statul nu trebuie să mai facă nimic... Eu nu spun că nu ne trebuie drumuri sau nu ştiu ce alte lucruri pentru care s-au făcut plasamente acum, dar spun că la Protecţia Copilului şi la handicapaţi nu se dau bani".

Nu ştiu ce au de gând handicapaţii, dar ar face bine să se organizeze şi să iasă naibii mai repede în stradă. Să strige împotriva guvernului, a sărăciei, a faptului că Dan Capatos şi-a tras altă bunăciune pe post de asistentă sau că Răzvan Lucescu trebuie dat afară de la "naţională". Puţin îmi pasă faţă de ce aspect vor decide ei să protesteze. Important este să nu-l lase pe Bunea Stancu să se facă de baftă în faţa opiniei publice, ca fiind un profet de 2 lei. Căci ca preşedinte de judeţ, eu, unul, m-am convins de mult cât valorează domnu' Stancu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro