Mergi la conţinutul principal

NEWS ALERT: Fiul Brăilei, Sergiu Diacomatu, reţinut de DNA pentru 24 de ore


Mihai Rotaru, acţionar la CS Universitatea Craiova, a fost audiat la DNA, surse judiciare declarând că omul de afaceri este beneficiarul unei despăgubiri de 108.932.000 de lei, care i-a fost acordată de comisia ANRP, pentru un teren din Piteşti, în perioada în care şefa comisiei era Crinuţa Dumitrean, informeaza evz. 
Rotaru a cumpărat drepturile litigioase pentru terenul din Piteşti de la o persoană care se judeca de opt ani cu Primăria Piteşti şi nu a reuşit să primească despăgubiri. La şase luni după ce a cumpărat drepturile litigioase pentru acel teren, Rotaru a primit de la ANPR o despăgubire de 108.932.000 de lei, au mai arătat sursele citate.
Procurorii DNA îi audiază, tot astăzi, şi pe Lăcrămioara Alexandru, Rodica Constantinovici, Sergiu Diacomatu şiCătălin Florin Teodorescu, toţi fiind foşti membri ai comisiei ANRP. Lăcrămioara Alexandru a fost în ANRP ca reprezentant al Ministerului Finanţelor, Rodica Constantinovici a fost secretar de stat în Ministerului Justiţiei, Sergiu Diacomatu şi Florin Teodorescu au fost vicepreşedinţi ai ANRP.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro