Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Nevoia de acţiune. Partidul Albă ca Zăpada

Cam asta ar fi ideea. Nu putem vorbi de politică în absenţa acţiunii. Nimeni nu poate spune că face politică nefăcând nimic. Mai mult, nici să mănânci nu poţi, stând idiot şi defilând cu cele mai crase încremeniri în proiect. De altfel, inacţiunea este aceea care, de 20 de ani, a creat cadrul necesar pentru promovarea în centrele decizionale politice a celor mai dobitoci indivizi. Spun "dobitoci" în cel mai pur sens - mânaţi de instincte, oamenii noştri reprezentativi se găsesc în chiar poziţia contrară inacţiunii. Adică, ei chiar acţionează. Că în spatele acţiunilor lor nu stă nimic din ceea ce, de regulă, se numeşte binele comun, ei bine, concluzionaţi singuri.
De fapt, de unde porneşte această campanie ieşită din comun împotriva lui Băsescu? De la o simplă constatare: Băsescu acţionează. Este - s-a criticat vehement rolul lui de "jucător" - un preşedinte care acţionează. În România este interzis să acţionezi, în ţara asta nu trebuie să faci decât impresie artistică ca să fii pe măsura gustului popular. A nu face nimic înseamnă să respecţi Constituţia. A face ceva concret înseamnă să fii dictator.
S-ar părea că există un orizont de aşteptare pliat pe apariţia unui partid de centru-dreapta. Cum dilemele asupra orientării politicienilor "tradiţionali" sunt mari, acest partid ar presupune figuri noi, energii neexploatate sau subminate constant. Despre Albă ca Zăpada a vorbit Sebastian Lăzăroiu. Ironizat în fel şi chip, Sebastian Lăzăroiu are trei mari caracteristici: 1. exact ce spune că se va întâmpla, aia se şi întâmplă; 2. exact ce spune că face, aia şi face; 3. neîncartiruit politic, este cel mai politic dintre oamenii politici actuali.
Ideea ar fi aceea că România trebuie musai reinventată. Nu din perspectiva unui plan jucăuş, ci din simpla constatare că nu funcţionează. Marile beneficii de securitate (la scut mă refer - unii îl tratează ca pe o investiţie turistică nesatisfăcătoare), de inovaţie antreprenorială (criza a limpezit multe în zona asta), apoi noul val cinematografic, exportul de creiere din IT etc. reprezintă eforturi individuale, izolate, care nu au loc ca reprezentare în zona extrem de vizibilă a politicii. Politica românească este, pur şi simplu, post-comunistă. Ţărişoara, de asemenea. Între electorat şi clasa politică, clar constituită într-un soi de cartel inatacabil, este o prăpastie abisală. Şi, repet, în felul acesta nimic nu funcţionează.
Deci, aşa cum am mai spus, dacă "nu ieşiţi la bătaie", e jale. Nu mai rămâne decât dezintegrarea, acum din ce în ce mai rapidă. Albă ca Zăpada reprezintă orice formă de asociere capabilă de a aduce la aceeaşi masă de discuţii oameni din lumi diferite care, conform intenţiei politice post-comuniste, dacă nu s-au detestat, cel puţin s-au ignorat constant. Viziunea politică, sensul tehnocratic şi vocea puternică a străzii trebuie să găsească o limbă comună.




Categorie articol: 

Comentarii