Mergi la conţinutul principal

Nelson Mandela va fi omagiat la tragerea la sorţi pentru CM-2014

"Când a ţinut în mâini trofeul Cupei Mondiale a fost foarte fericit. Un vis a devenit realitate atunci când am atribuit organizarea CM Africii de Sud. Eu am multe amintiri, l-am vazut prima oară când a ieşit din închisoare, iar ultima oară, ca şi voi, când a fost la finala Cupei Mondiale din 2010. De atunci nu a mai revenit în viata publică", a declarat preşedintele FIFA, Joseph Blatter.
Nelson Mandela, un erou al luptei împotriva apartheidului şi primul presedinte de culoare al Africii de Sud, a murit joi la vârsta de 95 de ani.
Tragerea la sorţi pentru grupele CM-2014 are loc astăzi, începând cu ora 18.00, la Costa Do Sauipe.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro