Mergi la conţinutul principal

Negură Bunget revine în Galaţi pentru un concert aniversar

Poate cel mai important nume de pe scena metal din România, Negură Bunget revine pe 28 septembrie în oraşul vecin pentru a susţine un concert special. Evenimentul va avea loc în clubul Place din Galaţi şi este dedicat lansării celui mai nou album al trupei de black metal, intitulat "Zi", şi împlinirii a 20 de ani de activitate. De asemenea, trupa va sărbători cu această ocazie şi 10 ani de la lansarea albumului "Om", extrem de apreciat de amatorii genului.
Playlistul concertului va reflecta în mod clar această aniversare triplă, şi va cuprinde atât piese noi, cântate în premieră, cât şi piese vechi, în special de pe albumul "Om". Cel mai nou material discografic Negură Bunget, albumul "Zi", va fi lansat în toamnă de casa de discuri germană Prophecy Productions. Discul reprezintă a doua parte a trilogiei inspirată de Transilvania, care explorează elementul uman, practicile şi tradiţiile, legătura cu natura şi felul în care aceasta a modelat orizontul spiritual al localnicilor. Potrivit trupei, a doua fază a trilogiei e simbolizată prin VORBĂ. Trebuie subliniat că pentru concertul din septembrie trupa a pregătit încă o surpriză. Invitaţii Negură Bunget în turneul aniversar sunt canadienii de la Ossific, o excelentă formaţie post black metal, cu care grupul a mai cântat deja în Canada în 2015. Ossific lansează de asemenea un album nou intitulat "... as roots burn", chiar înainte de începerea turneului.
Evenimentul din clubul gălăţean Place se desfăşoară sub egida Metal Under Moonlight, editia a 62-a. Cei interesaţi pot găsi mai multe detalii pe pagina oficială de Facebook.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro