Saptamina asta nu mai scriu despre poezie. Saptamina asta scriu despre un individ ultracool, despre un exponent amorf al eticii de haita...
E duminica seara. Ora 22.00.Cerul instelat. Romania post-postmoderna. Anul 2008. Un camin imputit din Bucuresti. O veritabila cocina cu 8 etaje. Vorbesc despre una-alta cu un prieten la telefon, stind pe un scaun albastru pe holul caminului, cu privirea concentrata asupra umbrei alungite a degetelor de la picioare. Peretii scorojiti sint gravati cu tot felul de declaratii minimaliste. O oboseala ritmata imi zvicneste in timple, ingreunindu-mi clipitul. O migrena m-a tinut intreaga zi intr-o letargie elucubranta. Dar am reusit sa ma "reformatez". Steaua are meci, insa nu stiu cu ce echipa, pentru ca nu dau doi bani pe fotbal si atmosfera este supraincarcata de tipete, grohaieli, incantatii, injuraturi, batai puternice in usi si, evident, lozinci anti-orice. Un Monte Negro la scara periferica. Mai lipsesc doar gioarsele de epoca, caci Nalucile exista si isi exhiba talentele care cum apuca.
Deci, joaca Steaua si eu vorbesc la telefon cu un prieten. Nici nu stiu ce surprize imi rezerva latenta. Stiu numai ca sta foarte bine la capitolul filantropie. Deodata, simt planind gentil, cvasi-imperceptibil, deasupra scalpului meu proaspat spalat, o palma muncita, incarcata de bataturi, apoi cinci degete butucanoase inclestindu-mi-se subit in par. La inceput gradat, apoi printr-o miscare sigura si rapida palma impinzita de bataturi, care se inchide acum intr-un pumn izbavitor, ma izbeste cu cerebelul de perete. Absolut elegant! Miscarea-i executata cu atita dexteritate, incit ma consider a fi protagonistul unei experiente mistice. Poate chiar a unui fel de revelatie prin interactiune! Insa palma, bineinteles, are si un posesor. Pentru citeva secunde mi se intuneca privirea si pe suprafata impalpabila a intunecimii isi fac prezenta mici forme bizare, multicolore, colcaind incolo si-ncoace, cam ca entitatile in stare larvara din suprarealismul lui Tanguy.
Ridic privirea tulburat. Vad o masa de carne amorfa, la vreo 1,90, cuplata printr-un git puternic unei teste rase, tuguiate; o masa de carne imbracata intr-un tricou rosu-albastru si-o pereche de pantaloni scurti bleumarin, se pierde in bezna din spatele unei usi ruginite.
Nu stiu ce sa cred! Poate ca intr-adevar am trecut printr-o experienta mistica, iar masa de carne amorfa a avut rolul unui Mesager. Duc mina la cerebel sa vad daca nu cumva singerez, dupa care trag aer in piept, distilindu-mi prin minte citeva scenarii pertinente, opuse celui mistic. Ii spun prietenului ce mi s-a intamplat si primesc cel mai bun sfat pe care l-as fi putut primi la acea ora pe un scaun albastru: "mai bine te duci sa te culci". Asta si fac. Intru in camera, ii relatez si unui coleg, cu lux de amanunte, "revelatia". "Aaaa, grasu’ ala timpit m-a impins si pe mine o data pe scari. Ba, am auzit ca i-ar fi bagat o surubelnita in umar altui tip", incearca sa ma calmeze apatic, spargind seminte, blondinul meu coleg. De aici deduc doua mici paradigme: 1. am fost pur si simplu norocos ca m-a izbit doar cu cerebelul de perete; 2. cu siguranta era un REVELATOR, iar marota lui devenise "propasirea" propriilor viziuni.
La 10 minute dupa ce primesc "revelatia", ies din nou pe hol, ma asez pe acelasi scaun albastru, dar nu din motive ritualice si incep sa vorbesc iarasi la telefon, de data aceasta pentru a-i explica si iubitei mele placuta "revelatie". In timp ce discut masindu-mi concentric cerebelul, masa de carne amorfa apare de dupa usa ruginita, ca si cind am fi intrat in prologul unui joc de cauza si efect, unul de tip horror show. Incepe sa ma analizeze blazat, cu ochii infundati in orbitele adinci, umbrite de doua arcade umflate. In mina dreapta stringe o shaorma din care musca extaziat. Doua liniute de ketchup se scurg lent peste degetele butucanoase.
Un burtoi paros se prelinge insidios de sub tricoul rosu-albastru peste elasticul pantalonilor. Constat ca-i place foarte mult shaorma. E un barbat, cum se spune, sanatos. Chiar il privesc cu o oarecare teama pe acest REVELATOR viril cu teasta tuguiata, asteptind ca in orice moment sa-mi dozeze o noua "revelatie".
Din fundul caminului se aude un "huaaaaaa..." prelung, urmat de "Nicoliiitaaaaa!". Insa masa de carne amorfa n-are nici o reactie. Ma priveste neclintita. Nu stiu cum sa reactionez. Asa ca incep sa-mi string intre unghii pielea femurului drept. Nervos, relaxant, nervos, relaxant...etc., etc... pina cind imi infloreste o vinataie.
Mai trec citeva secunde de analiza. Apoi mi se adreseaza pe un ton gros, metalic: "Fratie, imi pare rau! Prieteni, aaaa?", si-mi intinde palma. Ca un cetatean cu simtul comuniunii ce-am fost odata, ii string palma. Ma mai analizeaza putin, acum ca sintem pupila-n frunte, afisind un zimbet timp-obscur. Dupa care, incordindu-si spasmodic buzele, izbucneste intr-un ris isteric. Falcile incep sa-i fluture. Ride! Se ineaca! Ride! Se ineaca! Si, intr-un final...intr-un final inspirat...ma impinge intr-un perete, incepind sa topaie pe hol ca un saltimbanc dopat. Zbiara din toti rarunchii. Ii flutura si burta paroasa. Mai zbiara putin. Fluctueaza intre tipatul unui braveheart si risul morbid-isteric al clovnului de circ suicidal. La sfirsit, se pierde iarasi in bezna din spatele usii ruginite. Eu ramin cu spatele lipit de perete si cu privirea acum concentrata asupra unor picaturi de ketchup ce i-au picurat de pe degetele butucanoase, rememorind o zi calduroasa de vara, in care sase baietei hiperactivi m-au fugarit, cu gurile inspumate, pe Bulevardul Independentei, doar pentru ca parul meu depasea marimea oficiala stabilita, nu-i asa, prin decret DIVIN...
Alegorie, esoterism, fantastic, un materialism dialectic?
Poate, dar mai exact, mai antropologic, un neanderthalian de week-end.
Vedeti voi, in imagologia contemporana, neanderthalianul de week-end va fi mereu produsul strict al unei exaltari colective, o "textura" a instinctului mediatic, educat cu rebuturi hollywoodiene, retete ale succesului si psihoze cosmetizate. Il poti vedea bine camuflat in spatele unui geam termopan dintr-o corporatie respectabila, la tribuna, tinind discursuri despre moralitate sau chiar imbracat in sutana. Un cameleonism de conservare il ajuta in DEVENIREA SA SOCIALA.
Daca, in pop cultura americana, arhicunoscutul Caveman isi tiraste de par prin viata jumatatea, neanderthalianul de week-end, ce-i drept mai evoluat, insa in sens progresist, foloseste in actul seductiei un intreg arsenal de marketing mitologic, ca de exemplu: "Hei, fluturas, o am de 20!". De aici si pina la un Big Bang sensual mai e un pas de furnica.
El sugruma, rupe, scoate din titini, cotonogeste, admira, integreaza si perpetueaza in numele eticii de haita, cea care-l ridica la cerul centralizat si-l plimba pe covorul rosu. Prostia sistematizata substituie in viata lui ratiunea, lantul de aur, empatia, iar capul in gura ii faciliteaza comunicarea interpersonala. Plenitudinea sa funciara: fetisizarea si acuplarea hardcore, de dragul palmaresului. Arta i se pare doar o preocupare frivola, o frecare elevata de menta, pentru "cei ce nu cunoaste viata adevarata". Fiind adeptul izbavirii cu levierul, detine ca brand hedonistic urmatorul aforism pragmatic al acelui life stile smecheromorf: "Viata-i o curva. Da din coate. Fii pe primul loc si trage-i-o!".
E duminica seara. Ora 22.00.Cerul instelat. Romania post-postmoderna. Anul 2008. Un camin imputit din Bucuresti. O veritabila cocina cu 8 etaje. Vorbesc despre una-alta cu un prieten la telefon, stind pe un scaun albastru pe holul caminului, cu privirea concentrata asupra umbrei alungite a degetelor de la picioare. Peretii scorojiti sint gravati cu tot felul de declaratii minimaliste. O oboseala ritmata imi zvicneste in timple, ingreunindu-mi clipitul. O migrena m-a tinut intreaga zi intr-o letargie elucubranta. Dar am reusit sa ma "reformatez". Steaua are meci, insa nu stiu cu ce echipa, pentru ca nu dau doi bani pe fotbal si atmosfera este supraincarcata de tipete, grohaieli, incantatii, injuraturi, batai puternice in usi si, evident, lozinci anti-orice. Un Monte Negro la scara periferica. Mai lipsesc doar gioarsele de epoca, caci Nalucile exista si isi exhiba talentele care cum apuca.
Deci, joaca Steaua si eu vorbesc la telefon cu un prieten. Nici nu stiu ce surprize imi rezerva latenta. Stiu numai ca sta foarte bine la capitolul filantropie. Deodata, simt planind gentil, cvasi-imperceptibil, deasupra scalpului meu proaspat spalat, o palma muncita, incarcata de bataturi, apoi cinci degete butucanoase inclestindu-mi-se subit in par. La inceput gradat, apoi printr-o miscare sigura si rapida palma impinzita de bataturi, care se inchide acum intr-un pumn izbavitor, ma izbeste cu cerebelul de perete. Absolut elegant! Miscarea-i executata cu atita dexteritate, incit ma consider a fi protagonistul unei experiente mistice. Poate chiar a unui fel de revelatie prin interactiune! Insa palma, bineinteles, are si un posesor. Pentru citeva secunde mi se intuneca privirea si pe suprafata impalpabila a intunecimii isi fac prezenta mici forme bizare, multicolore, colcaind incolo si-ncoace, cam ca entitatile in stare larvara din suprarealismul lui Tanguy.
Ridic privirea tulburat. Vad o masa de carne amorfa, la vreo 1,90, cuplata printr-un git puternic unei teste rase, tuguiate; o masa de carne imbracata intr-un tricou rosu-albastru si-o pereche de pantaloni scurti bleumarin, se pierde in bezna din spatele unei usi ruginite.
Nu stiu ce sa cred! Poate ca intr-adevar am trecut printr-o experienta mistica, iar masa de carne amorfa a avut rolul unui Mesager. Duc mina la cerebel sa vad daca nu cumva singerez, dupa care trag aer in piept, distilindu-mi prin minte citeva scenarii pertinente, opuse celui mistic. Ii spun prietenului ce mi s-a intamplat si primesc cel mai bun sfat pe care l-as fi putut primi la acea ora pe un scaun albastru: "mai bine te duci sa te culci". Asta si fac. Intru in camera, ii relatez si unui coleg, cu lux de amanunte, "revelatia". "Aaaa, grasu’ ala timpit m-a impins si pe mine o data pe scari. Ba, am auzit ca i-ar fi bagat o surubelnita in umar altui tip", incearca sa ma calmeze apatic, spargind seminte, blondinul meu coleg. De aici deduc doua mici paradigme: 1. am fost pur si simplu norocos ca m-a izbit doar cu cerebelul de perete; 2. cu siguranta era un REVELATOR, iar marota lui devenise "propasirea" propriilor viziuni.
La 10 minute dupa ce primesc "revelatia", ies din nou pe hol, ma asez pe acelasi scaun albastru, dar nu din motive ritualice si incep sa vorbesc iarasi la telefon, de data aceasta pentru a-i explica si iubitei mele placuta "revelatie". In timp ce discut masindu-mi concentric cerebelul, masa de carne amorfa apare de dupa usa ruginita, ca si cind am fi intrat in prologul unui joc de cauza si efect, unul de tip horror show. Incepe sa ma analizeze blazat, cu ochii infundati in orbitele adinci, umbrite de doua arcade umflate. In mina dreapta stringe o shaorma din care musca extaziat. Doua liniute de ketchup se scurg lent peste degetele butucanoase.
Un burtoi paros se prelinge insidios de sub tricoul rosu-albastru peste elasticul pantalonilor. Constat ca-i place foarte mult shaorma. E un barbat, cum se spune, sanatos. Chiar il privesc cu o oarecare teama pe acest REVELATOR viril cu teasta tuguiata, asteptind ca in orice moment sa-mi dozeze o noua "revelatie".
Din fundul caminului se aude un "huaaaaaa..." prelung, urmat de "Nicoliiitaaaaa!". Insa masa de carne amorfa n-are nici o reactie. Ma priveste neclintita. Nu stiu cum sa reactionez. Asa ca incep sa-mi string intre unghii pielea femurului drept. Nervos, relaxant, nervos, relaxant...etc., etc... pina cind imi infloreste o vinataie.
Mai trec citeva secunde de analiza. Apoi mi se adreseaza pe un ton gros, metalic: "Fratie, imi pare rau! Prieteni, aaaa?", si-mi intinde palma. Ca un cetatean cu simtul comuniunii ce-am fost odata, ii string palma. Ma mai analizeaza putin, acum ca sintem pupila-n frunte, afisind un zimbet timp-obscur. Dupa care, incordindu-si spasmodic buzele, izbucneste intr-un ris isteric. Falcile incep sa-i fluture. Ride! Se ineaca! Ride! Se ineaca! Si, intr-un final...intr-un final inspirat...ma impinge intr-un perete, incepind sa topaie pe hol ca un saltimbanc dopat. Zbiara din toti rarunchii. Ii flutura si burta paroasa. Mai zbiara putin. Fluctueaza intre tipatul unui braveheart si risul morbid-isteric al clovnului de circ suicidal. La sfirsit, se pierde iarasi in bezna din spatele usii ruginite. Eu ramin cu spatele lipit de perete si cu privirea acum concentrata asupra unor picaturi de ketchup ce i-au picurat de pe degetele butucanoase, rememorind o zi calduroasa de vara, in care sase baietei hiperactivi m-au fugarit, cu gurile inspumate, pe Bulevardul Independentei, doar pentru ca parul meu depasea marimea oficiala stabilita, nu-i asa, prin decret DIVIN...
Alegorie, esoterism, fantastic, un materialism dialectic?
Poate, dar mai exact, mai antropologic, un neanderthalian de week-end.
Vedeti voi, in imagologia contemporana, neanderthalianul de week-end va fi mereu produsul strict al unei exaltari colective, o "textura" a instinctului mediatic, educat cu rebuturi hollywoodiene, retete ale succesului si psihoze cosmetizate. Il poti vedea bine camuflat in spatele unui geam termopan dintr-o corporatie respectabila, la tribuna, tinind discursuri despre moralitate sau chiar imbracat in sutana. Un cameleonism de conservare il ajuta in DEVENIREA SA SOCIALA.
Daca, in pop cultura americana, arhicunoscutul Caveman isi tiraste de par prin viata jumatatea, neanderthalianul de week-end, ce-i drept mai evoluat, insa in sens progresist, foloseste in actul seductiei un intreg arsenal de marketing mitologic, ca de exemplu: "Hei, fluturas, o am de 20!". De aici si pina la un Big Bang sensual mai e un pas de furnica.
El sugruma, rupe, scoate din titini, cotonogeste, admira, integreaza si perpetueaza in numele eticii de haita, cea care-l ridica la cerul centralizat si-l plimba pe covorul rosu. Prostia sistematizata substituie in viata lui ratiunea, lantul de aur, empatia, iar capul in gura ii faciliteaza comunicarea interpersonala. Plenitudinea sa funciara: fetisizarea si acuplarea hardcore, de dragul palmaresului. Arta i se pare doar o preocupare frivola, o frecare elevata de menta, pentru "cei ce nu cunoaste viata adevarata". Fiind adeptul izbavirii cu levierul, detine ca brand hedonistic urmatorul aforism pragmatic al acelui life stile smecheromorf: "Viata-i o curva. Da din coate. Fii pe primul loc si trage-i-o!".
