Mergi la conţinutul principal

Ne întoarcem la Alimentara şi la Aprozar!

În curând, s-ar putea să ne cumpărăm din nou produsele pentru coşul zilnic de la aprozar şi de la alimentara, aşa cum o făceam înainte de 1989. După ce a rezolvat problema cormoranilor care, în România, fac baie în piscine, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a readus în atenţia opiniei publice problema magazinelor de stat, în care să se vândă doar produse româneşti.

Prin propunerea ministrului Petre Daea, Guvernul Dăncilă s-a gândit să îi ajute pe români nu doar prin faptul că “i-a scos din noroaie”, după cum spunea, în mod plastic coana Viorica, dar şi prin întoarcerea în timp cu cel puţin 30 de ani, la magazinele de stat, celebrele “Alimentara” şi “Aprozar”. Acestea vor reveni în forţă şi vor concura cu supermarketurile şi hipermarketurile străine, care au împânzit ţara. În opinia lui Petre Daea, înfiinţarea unei reţele naţionale de magazine prin Casa de Comerţ  Agroalimentar UNIREA este singura modalitate de a creşte consumul de produse fabricate în România şi de a se valorifica produsele agroalimentare autohtone. În prezent, se organizează activitatea propriu-zisă a acestei instituţii din punct de vedere economic, tehnic şi de personal, iar Guvernul îşi propune ca prin compania nou-înfiinţată să investească o sută de milioane de euro şi să creeze o reţea naţională de magazine unde preţurile pot fi controlate. De asemenea, ministrul a subliniat că, prin intermediul acestei case de comerţ, fermierii vor fi ajutaţi de stat să îşi comercializeze produsele.

Nu se ştie încă ce sau cine se află în spatele acestei afaceri, dar ministrul Petre Daea spune că această casă de comerţ va reuşi să revigoreze agricultura românească, va prelua produse de la fermieri, va fi în măsură să scoată de pe piaţă intermediarii de produse agricole, care falsifică preţurile şi...câte şi mai câte.

Guvernul Dăncilă a aprobat încă de anul trecut înfiinţarea Casei Române de Comerţ Agroalimentar “UNIREA”, societate naţională aflată în subordinea Ministerului Agriculturii, care are printre atribuţii şi dezvoltarea unei reţele naţionale de magazine în centrele de mare consum. Acum, ministrul Petre Daea  ne asigură că, prin reintroducerea aprozarelor,  vom mânca doar produse ecologice, proaspete, furnizate de fermieri prin reţelele comerciale interne, nu promovate de lanţurile de supermarketuri, unde preţurile alimentelor sunt “falsificate”.

Nu ştiu ce părere au unii sau alţii despre noile propuneri ale ministrului Agriculturii şi nici dacă acestea vor deveni sau nu realitate. Dar, decizia de a se reînfiinţa Alimentara şi Aprozarul, cunoscutele magazine comuniste de stat în care se vindeau produse alimentare, este o dovadă clară că la noi, comunismul încă nu a căzut. Partidul aflat la putere are rădăcini adânci în defunctul PCR, iar miniştrii guvernului Dăncilă tânjesc după vremurile apuse. Acum, când Partidul Social Democrat scade de la o zi la alta în sondaje, iar luptele intestine şi rufele murdare se spală în văzul tuturor, pentru nostalgicii celor trei trandafiri reapar aprozarele ceauşiste. Aşa, ca să nu uităm de unde am plecat, sau...să nu uite unii pe cine au votat.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro