Mergi la conţinutul principal

Nazare cere o suplimentare de 62 milioane lei de la buget pentru Brăila

Parlamentarul PNL Alexandru Nazare cere mai mulţi bani pentru proiectele de infrastructură necesare judeţului Brăila. Mai exact, potrivit unui comunicat de presă emis ieri de către deputat, liberalul a depus mai multe amendamente în acest sens la proiectul de buget pentru 2015. Nazare a solicitat suplimentarea bugetelor CNANDR şi ale Ministerului Transporturilor cu 62 de milioane lei pentru reabilitarea şi modernizarea DN 21 Slobozia-Brăila, pentru realizarea studiului de fezabilitate la un terminal intermodal în Brăila şi pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru un aeroport regional la Ianca. "Brăila are nevoie de aceste proiecte de infrastructură pentru a recupera decalajele de dezvoltare accentuate în ultimii 25 de ani. Mă bucur că după eforturi susţinute şi presiuni exercitate asupra Guvernului şi a Ministerului Transporturilor sunt incluse în buget studiile de fezabilitate din fonduri europene atât pentru autostrada Buzău-Brăila-Galaţi cât şi pentru podul suspendat peste Dunăre. Din păcate nu prea depăşim etapa de studii şi nu ajungem la demararea lucrărilor. Astfel, în masterplanul neaprobat lucrările în zona Brăila-Galaţi sunt amânate după 2018", a declarat Nazare.

Nazare cere din nou susţinerea parlamentarilor brăileni

Totodată, deputatul a ţinut să îşi exprime nemulţumirea faţă de faptul că pentru multe dintre aceste proiecte există deja studii realizate, însă, în prezent se pare că nu vor mai fi luate în seamă. De asemenea, Nazare a solicitat reprezentanţilor judeţului nostru în cele două Camere să se implice şi să îl sprijine în acest demers. "Nu ştim nici ce se întâmplă cu studiile existente, pe care s-au cheltuit bani degeaba. Oricum, Brăila are nevoie şi de alte proiecte majore de infrastructură. De aceea am solicitat suplimentarea cu 45 milioane lei a fondurilor necesare reabilitării şi modernizării DN 21 Slobozia-Brăila, cu 5 milioane lei a fondurilor necesare pentru realizarea studiului de fezabilitate la terminalul intermodal din Brăila, dar şi alocarea a 12 milioane lei în plus pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru aeroport regional la Ianca, judeţul Brăila, având în vedere că un aeroport regional de marfă şi călători la Ianca ar putea deservi judeţele Brăila, Galaţi, Ialomiţa, Vrancea şi Buzău. Sper ca aceste amendamente să primească sprijinul colegilor parlamentari din Brăila, indiferent de culoarea politică", a conchis sursa citată.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro