Mergi la conţinutul principal

Naum Ciomu are dreptul să profeseze medicina

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis, ieri, irevocabil, că Naum Ciomu poate profesa medicina, în afară de urologie, respingând, astfel, recursul Colegiului Medicilor din Bucureşti împotriva deciziei care a anulat hotărârea Colegiului, de retragere a calităţii de membru pentru Ciomu. Totodată, instanţa a obligat Colegiul Medicilor să îi plătească 500 de lei cheltuieli judiciare lui Ciomu. Hotărârea CAB este irevocabilă.
Decizia Colegiului Medicilor, prin care lui Ciomu i s-a interzis practicarea medicinei, a fost anulată de Tribunalul Bucureşti, pentru că este nejustificată şi depăşeşte decizia penală din cazul Ciomu, care a stabilit că medicul are interdicţie să practice chirurgia urologică, nu medicina în general. "Practic, prin emiterea deciziei numărul 2, din 30 ianuarie 2009 (prin care lui Ciomu i s-a retras calitatea de membru al Colegiului - n.r.), pârâtul (Colegiul Medicilor Bucureşti - n.r.) a extins în mod nejustificat şi nelegal întinderea măsurii de siguranţă aplicată de instanţa penală, deşi dispoziţiile erau clare sub acest aspect, astfel că Tribunalul constată că prin această decizie i s-a produs reclamantului o vătămare a drepturilor sale profesionale, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului", se arată în motivarea TB, prin care a fost anulată hotărârea CMB.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro