Mergi la conţinutul principal

NATO trebuie să aibă mai multă grijă cu ţările est-europene

Întrebată cum vede actualul scandal din România privind vânzarea unor secrete de stat de către un subofiţer al Ministerului Apărării Naţionale, Kadri Liik, directoarea Centrului internaţional pentru studii de apărare din Estonia, a spus că "NATO ar trebui să aibă mult mai mare grijă cu ţările est-europene".

Săptămâna trecută, în Estonia a avut loc primul proces pentru trădare încheiat cu o condamnare la 12 ani şi jumătate de închisoare pentru un fost oficial din Ministerul Apărării eston, care a transmis peste 2.000 de pagini de documente clasificate serviciilor secrete ruse.

"Paradoxal, Estonia şi celelalte state baltice sunt mai puţin expuse decât alte state care în timpul perioadei sovietice erau aşa-zis independente. Estonia şi-a creat aparatul administrativ de la zero, cu oameni tineri şi fără legături cu fostul sistem sovietic, uneori discriminând chiar pe nedrept împotriva unor persoane suspectate de a fi colaborat cu KGB", a precizat Liik.

În România, subofiţerul MApN Floricel Achim, având la activ cursuri speciale de pregătire în domeniul informaţiilor criptate, a fost arestat la 28 februarie pentru că, în perioada 2002-2007, a procurat documente cu caracter secret de stat şi documente a căror importanţă face ca divulgarea lor să pericliteze siguranţa statului, constând în sistemul de comunicaţii militare, frecvenţe radar, hărţi standard NATO, scheme şi hărţi ale unor subunităţi şi tehnici militare, indicative ale unităţilor militare şi planuri de apărare. Achim trimitea aceste informaţii cetăţeanului bulgar Marinov Zikolov, în schimbul unor sume de bani, în general până la 1000 de dolari, iar bulgarul le transmitea unei ţări străine. Bulgarul a declarat, la rândul său, că în perioada 2001-2002, era în relaţii de prietenie cu un reprezentant al Ucrainei la Bucureşti, care i-a spus că este interesat de informaţii militare, pentru care "plătea" 800-1000 de dolari.

Achim participase la multe stadii de pregărire şi avea experienţă bogată în domeniu. El avea în timpul serviciului acces la unul dintre calculatoarele unităţii, de unde obţinea informaţii militare, după ce se asigura că nu era nimeni în zonă, şi folosea orice prilej pentru a sustrage informaţii. Suboţiţerul sustrăgea secrete pe memory stick "la întâmplare, la vrac, tot ce reuşea să copieze".

Subofiţerul MApN Floricel Achim a recunoscut, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, care i-a dat mandat de arestare pe 28 februarie, acuzaţiile de trădare, el spunându-le judecătorilor că regretă fapta şi că a săvârşit infracţiunile pentru că avea o situaţie materială precară. Potrivit motivării deciziei de pe 28 februarie, şi cetăţeanul străin Marinov Zikolov şi-ar fi recunoscut fapta de care este acuzat, respectiv de spionaj.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro