Mergi la conţinutul principal

NATIONAL: Un elev a fost înjunghiat de colegul de cameră, în internatul Liceului Agricol din Huşi

Un elev în vârstă de 18 ani a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost înjunghiat, duminică, în internatul Liceului Agricol din Huşi, de un coleg de cameră, transmite corespondentul NewsIn.

Conform primelor informaţii, în cameră erau şapte elevi de liceu, iar, la un moment dat, între doi dintre ei a izbucnit un conflict. Unul dintre cei doi a luat un cuţit şi l-a înjunghiat pe colegul cu care se certa.

Elevul rănit a fost internat la spitalul din Huşi. Dr. Lucia Rotaru, directorul Spitalului Municipal Huși, a declarat corespondentului NewsIn că tânărul a fost înjunghiat în spate, foarte aproape de plămâni şi aproape de coloana vertebrală. Cel mai probabil, tânărul va fi trimis la Spitalul de neurochirurgie din Iaşi, pentru a vedea dacă i-au fost afectaţi nervii din zona coloanei vertebrale.

Poliţia a început o anchetă în acest caz. De asemenea, incidentul va fi cercetat şi de conducerea Liceului Agricol din Huşi şi de Inspectoratul Şcolar Vaslui.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro