Un camion încărcat cu peste 20 de tone de diamoniu fosfat s-a răsturnat, joi dimineaţă, pe DN1 A, pe centura de Est a municipiului Ploieşti, traficul rutier fiind blocat din cauza sacilor cu îngrăşământ care s-au împrăştiat pe carosabil.
Şoferul camionului spune că a încercat să evite un autoturism care a ieşit fără să se asigure de pe un drum lateral. În urma accidentului, sacii cu îngrăşământ s-au împrăştiat pe carosabil şi pe câmp.
Accidentul s-a produs pe centura Centura de Est a Municipiului Ploieşti, în zona Corlăteşti. Potrivit Centrului Infotrafic, în accident au fost implicate două autoturisme şi un autocamion.
Nicio persoană nu a fost rănită grav în urma accidentului.
Comentarii