Mergi la conţinutul principal

NAȚIONAL. Mergeți des la stomatolog? Va trebui să faceți test pentru hepatită

Persoanele născute înainte de 1989, internate des în spital, care fac tratamente injectabile la domiciliu, au primit sânge sau au intervenţii stomatologice multiple vor fi trimise automat să se testeze pentru virusurile hepatitice B, C şi D, a anunţat Streinu-Cercel.
"Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a semnat ordinul privind Registrul naţional pentru hepatită, instrument de lucru cu mare avantaj pentru medicul de familie, care ştie starea pacienţilor şi pentru bolnav care va fi supravegheat. Registrul are cinci componente, prima fiind screeningul. Medicul de familie va aplica un chestionar relativ simplu, în care va întreba pacientul dacă este născut înainte de 1989, dacă a fost internat de multe ori în spital, dacă face tratamente injectabile la domiciliu, dacă a primit sânge şi produse de sânge, dacă are intervenţii stomatologice foarte dese. La oricare din întrebări se răspunde pozitiv, pacientul este trimis automat pentru a fi verificat dacă este infectat cu virus hepatitic B, C sau D", a explicat managerul Institutului "Matei Balş", Adrian Streinu-Cercel.
El a mai explicat că, dacă rezultatul testului este pozitiv, medicul de familie va introduce în Registrul naţional pentru hepatită datele pacientului, şi pacientul va fi trimis la specialişti în gastro-enterologie şi boli infecţioase, pentru a se stabili stadiul infecţiei.
"Faptul că are anticorpi de virus hepatitic C nu înseamnă că are şi infecţie cu virus hepatitic C, pentru că 20 la sută dintre pacienţi se vindecă în mod spontan, 80 la sută rămân purtători de virus", a mai spus Streinu-Cercel.
Potrivit estimărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, circa 1,4 milioane de persoane se îmbolnăvesc anual de hepatita A, 240 de milioane suferă de hepatită de tip B, iar 150 de milioane au contractat virusul hepatic C. La nivel mondial, hepatita ucide în fiecare an circa 1,4 milioane de persoane şi afectează alte sute de mii de persoane.
Se estimează că în România sunt 10 la sută dintre cei 12 milioane de bolnavi de hepatită C care ar fi în Europa. Alarmant este faptul că specialiştii prognozează un vârf al incidenţei hepatitei în 2020, în urma cumulului obţinut între pacienţii infectaţi înainte de anul 1989 cu persoanele nou infectate prin utilizarea de droguri intravenoase, piercing sau tatuaje.
Potrivit celui mai recent raport lansat de Asociaţia Europeană a Pacienţilor cu Boli de Ficat (ELPA), România se situează pe ultimul loc din 30 de state europene în ceea ce priveşte accesul pacienţilor cu hepatită la tratament şi servicii medicale specializate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro