Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

NAŢIONAL. UPDATE Noul ministru delegat pentru Buget este instalat cu 17 ore întârziere

UPDATE. Programată inițial pentru miercuri, la ora 18, învestitura noului ministru delegat pentru Buget va avea loc joi dimineață la ora 11.00. Anterior, premierul Victor Ponta i-a trimis o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu prin care îi solicita reprogramarea ceremoniei de învestire a lui Darius Vâlcov joi dimineaţă, între orele 9.00 şi 12.00.

 

Preşedintele Traian Băsescu a decis amânarea ceremoniei de depunere a jurământului de învestitură a lui Darius Vâlcov ca ministru pentru Buget după ce premierul Ponta a renunţat să mai participe la eveniment, relatează Mediafax. Şeful statului afirmă că, prin anularea prezenţei la ceremonie, înţelege că premierul Ponta ar putea să nu mai susţină propunerea Vâlcov pentru funcţia de ministru.
Cu puţin înaintea anunţului Administraţiei prezidenţiale, întrebat de Mediafax dacă merge la Cotroceni al depunerea jurământului de către Darius Vâlcov, premierul Ponta a răspuns: "Merge domnul Oprea (vicepremierul Gabriel Oprea - n.r.)". La acel moment, premierul Victor Ponta se întâlneşte cu înaltul reprezentant al UE pentru politică externă, Catherine Ashton. De asemenea, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor participau la reuniunea anuală a diplomaţiei.
Administraţia Prezidenţială a transmis un comunicat de presă la zece minute după ora programată pentru cerermonia de depunere a jurământului de către Darius Vâlcov, respectiv ora 18.00.
În comunicat se menţionează că "preşedintele României, Traian Băsescu, a decis amânarea ceremoniei de depunere a jurământului de învestitură a lui Darius-Bogdan Vâlcov în funcţia de ministru delegat pentru Buget programată pentru miercuri, 27 august a.c., la ora 18.00, la Palatul Cotroceni, după ce prim-ministrul României, Victor-Viorel Ponta, a renunţat să mai participe la eveniment".
Potrivit sursei citate, "ziua şi ora de desfăşurare ale ceremoniei au fost stabilite de comun acord cu Cabinetul Prim-Ministrului României, însă, miercuri, 27 august a.c., la ora 17.50 Cabinetul Prim-Ministrului României a informat Administraţia Prezidenţială, printr-o adresă, că domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta nu participă la ceremonie deoarece va lua parte la deschiderea Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române".
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, numirea senatorului PSD Darius Vâlcov în funcţia de ministru delegat pentru Buget.
Premierul Victor Ponta l-a acuzat, luni, pe preşedintele Traian Băsescu de faptul că are timp de întâlniri formale cu Elena Udrea sau de petreceri cu colegii la Neptun, dar nu are timp să-i numească un ministru, respectiv pe Darius Vâlcov, pe care l-a propus pentru portofoliul Bugetului, aminteşte Mediafax.
Senatorul PSD Darius Vâlcov, propus de premierul Victor Ponta pentru postul de ministru delegat pentru Buget, activează de doi ani în formaţiunea social-democrată, el fiind, anterior, vreme de 12 ani, membru marcant al PD, primar PD al municipiului Slatina în două mandate şi liderul PDL Olt.
Postul de ministru delegat pentru Buget a fost deţinut până acum de Liviu Voinea, care urmează să ocupe un post de viceguvernator la Banca Naţională.




Like / Share

Comentarii