Mergi la conţinutul principal

NAŢIONAL. Poliţist gălăţean ucis de propria neatenţie: a plonjat de pe o pasarelă în apă de 50 cm adâncime

Un poliţist a murit duminică dimineaţă la Sulina, după ce a sărit, la primele ore ale dimineţii, de pe o pasarelă în apă. Pentru că era întuneric, bărbatul, aflat în vacanţă împreună cu familia sa, nu a văzut că apa era foarte mică (doar jumătate de metru adâncime) şi a sărit în cap. Tragedia a avut loc puţin înainte de ora 5 dimineaţa. Corpul bărbatului a fost găsit după circa o oră şi a fost preluat de Institutul de Medicină Legală. Bărbatul avea 31 de ani şi era din Galaţi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro