Mergi la conţinutul principal

NAŢIONAL. În iulie, sondajele îi dau lui Ponta cel mult 10% în faţa lui Iohannis

Cele patru sondaje de opinie date publicităţii în iulie arată că diferenţa dintre Victor Ponta şi Klaus Iohannis, primii doi clasaţi în preferinţele electoratului, este de aproximativ zece procente, ceilalţi potenţiali candidaţi aflându-se la distanţă mare faţă de aceştia. Totuşi, potrivit sondajelor, diferenţa dintre cei doi scade în ipoteza unui tur doi în care Ponta şi Iohannis ar intra, observă Madiafax într-o analiză.
În ceea ce priveşte măsurarea intenţiei de vot pentru Victor Ponta, se observă existenţa unei diferenţe de 15 procente între cea mai optimistă şi cea mai pesimistă evaluare. Astfel, Victor Ponta este creditat cu 47% intenţie de vot în sondajul CURS, spre deosebire de 32% în sondajul IRSOP. INSCOP şi CSCI îl creditează pe premier cu procente apropiate: 41% - CSCI şi 40,5% - INSCOP.
Spre deosebire de Ponta, Klaus Iohannis este creditat cu procente sensibil apropiate: 28% - CURS şi CSCI, 29% - INSCOP, 21% - IRSOP. Astfel, diferenţa între cea mai optimistă şi cea mai pesimistă evaluare în ceea ce îl priveşte pe Iohannis este de doar opt procente.

Dacă alegerile ar fi fost în mijlocul verii, le-ar fi câştigat Ponta

Toate cele patru case de sondare au testat, totodată, şi ipoteza în care în turul secund al prezidenţialelor ar concura Ponta şi Iohannis. Conform intenţiilor de vot din iulie, Ponta l-ar devansa pe Iohannis în turul doi la o diferenţă de 10 procente (55%, faţă de 45%) în sondajul CSCI, în timp ce diferenţa ar fi 5,6% (52,8%, faţă de 47,2%) în sondajul INSCOP. Sondajele CURS şi IRSOP relevă şi ele că în turul doi Ponta l-ar devansa pe Iohannis, rezultatele fiind de 53% (Ponta) la 47% (Iohannis) în sondajul CURS şi de 49% (Ponta) la 43% (Iohannis) în sondajul IRSOP.
Ponta l-ar devansa, într-un eventual tur doi, şi pe Crin Antonescu (60,7% la 39,3%) în sondajul INSCOP, 60% la 40% în sondajul CURS şi 53% la 29% în cercetarea IRSOP). Sondajul INSCOP relevă că Victor Ponta i-ar devansa şi pe Cătălin Predoiu (66,7% la 39,3%), şi pe Mihai Răzvan Ungureanu (58,3% la 41,7%), dar şi pe Cristian Diaconescu (67,5% la 32,5%).

Tăriceanu, locul trei

Călin Popescu-Tăriceanu ocupă locul trei în ceea ce priveşte intenţia de vot la prezidenţiale, după Victor Ponta şi Klaus Iohannis, el fiind cotat cu un procent de 10% atât de sondajul CSCI, cât şi de cercetarea făcută de IRSOP. Mediafax menţionează că datele pentru aceste două sondaje au fost culese la mijlocul lunii iulie. În sondajul INSCOP, ale cărui date au fost culese la începutul lunii iulie, Tăriceanu e cotat cu doar 4,1% în ceea ce priveşte intenţia de vot, el fiind devansat de Mihai Răzvan Ungureanu, care e cotat cu 8,9%.
Pe de altă parte, Mihai Răzvan Ungureanu e cotat la 7% în sondajul CSCI, la 6% în sondajul CURS şi la doar 1% în cercetarea întreprinsă de IRSOP.
Cristian Diaconescu e creditat cu 6% intenţie de vot în sondajul IRSOP, cu 3% în cel al CSCI şi cu doar 2,5% în cercetarea INSCOP.

PSD se menţine la distanţă

Casele de sondare au testat, totodată, şi intenţia de vot pentru partide, respectiv votul politic. În acest sens, PSD se află pe primul loc în intenţia de vot a respondenţilor, atât singur cât şi în alianţă cu UNPR şi PC, fiind secondat de PNL, care ocupă locul doi atât singur, cât şi în alianţă cu PDL. Astfel, sondajul CURS creditează PSD cu 45% intenţie de vot, în timp ce sondajul IRSOP creditează PSD cu doar 39%. Următorul clasat este PNL, care este creditat cu un procent apropiat în ceea ce priveşte intenţia de vot atât de sondajul CURS (17%), cât şi în cercetarea IRSOP (18%).
PDL se află pe locul trei, în ambele sondaje, CURS şi IRSOP, fiind creditat cu 11%.
Spre deosebire de sondajele CURS şi IRSOP, cercetarea CSCI a testat intenţia de vot în ceea ce priveşte alianţele dintre partide. În acest caz, alianţa PSD-UNPR-PC este creditată cu 41% intenţie de vot, în timp ce alianţa dintre PNL şi PDL este cotată cu doar 29% intenţie de vot.
În rest, PMP este creditat, ca intenţie de vot politic, cu 8% (IRSOP), 7% (CURS) şi 6% (CSCI), în timp ce PPDD este creditat cu 6% de către toate cele trei cercetări menţionate.
Peste pragul electoral mai trece doar UDMR, care e creditată cu 6% în sondajul CURS, 5% în sondajul CSCI şi cu 4% în cercetarea IRSOP.

CURS şi INSCOP şi-au cules datele în prima parte a lunii iulie, respectiv între 27 iunie şi 4 iulie (CURS) şi 1-6 iulie (INSCOP). IRSOP şi CSCI şi-au cules datele la mijlocul lunii, în a doua şi a treia săptămână, respectiv 10-17 iulie (IRSOP) şi 10-16 iulie (CSCI).
Clientul sondajului CURS este Fundaţia România Noastră, fondată de senatorul PSD Mircea Geoană. Sondajul IRSOP a fost realizat la comanda PNL. Sondajul INSCOP a fost realizat pentru "Adevărul", iar CSCI a fost prezentat de România TV.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro