Mergi la conţinutul principal

Multe goluri în prima etapă a “Cupei primăverii” la fotbal în sală

• Poliţia de Frontieră şi Pricons au oferit un adevărat spectacol fotbalistic • echipa celor de la ANAF a realizat scorul serii, 15-1, în partida cu TransMarian

 

Prima ediţie a “Cupei primăverii” la fotbal în sală a debutat cu partide spectaculoase şi cu multe goluri. Cel mai interesant joc al serii a fost cel dintre Poliţia de Frontieră şi Pricons.

Prima repriză a fost controlată în mod autoritar de formaţia Poliţiei de Frontieră care a trimis o dată mingea în bară şi apoi a marcat de două ori prin Marian Cârjă (min. 11, 18), fost component al Oţelului Galaţi, şi echipa sa conducea cu 2-0 la pauză. Primele zece minute din repriza a doua au fost controlate în mod autoritar de Pricons, iar colaborarea foarte bună dintre Andrei Crăciun şi Daniel Cazan a făcut ca în doar patru minute de la reluare scorul să redevină egal, graţie “dublei” lui Cazan. În minutul 33 Cosmin Necoară a marcat un gol spectaculos din lovitură liberă şi Pricons a trecut în avantaj. Finalul partidei a fost electrizant, cu acţiuni frumoase la ambele porţi. Poliţia de Frontieră a avut şansa de a obţine un punct la ultima fază a meciului dar a irosit o lovitură liberă de la 10 m şi Pricons a c-ştigat cu 3-2.

O altă partidă antrenantă, cu multe goluri, a fost cea dintre formaţia Armatei şi ISU. Cătălin Constandache (min. 3) a marcat primul gol întâlnirii însă Leaua a egalat în minutul 13. Constandache (min. 14) şi Tureac (min. 15) au fructificat următoarele două atacuri astfel că la pauză echipa Armatei a avut două goluri avantaj. În prima jumătate a reprizei a doua Armata s-a distanţat la 7-1, graţie reuşitelor lui  Zăgan (min. 24, 28), Pascu (min. 33) şi Dima ((min. 36 - autogol) şi partida era jucată.  Leaua de două ori, Marius Dima şi Ionuţ Iorga au marcat pentru ISU în ultimele patru minute pentru ISU iar formaţia Armatei, care şi-a păstrat avantajul de două goluri din prima repriză, s-a impus cu 7-5.

În singura partidă cu unică solistă, ANAF a trecut cu 15-1 de TransMarian. Golgeterii formaţiei învingătoare au fost Teodor Grozea şi Adrian Mocanu care şi-au trecut în cont câte patru reuşite celelalte goluri ale echipei ANAF au fost marcate de Postelnicu (min. 4, 39), Olaru (min.  7,  8), Pisică (min. 13, 34) şi Burducea (min. 36), singurul gol al celor de la Transmarian a fost înscris de 

Cornel Codreanu în penultimul minut al primei reprize.

În ultimul meci al zilei Vard s-a impus cu 5-1 în faţa celor de la Carrefour. Liviu Boariu a realizat un hat trick, Mădălin Fătu şi Florin Milea au mai înscris pentru Vard,  golul de onoare al celor de la Carrefour fiind marcat de Ionuţ Bratu în minutul 37.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro