Mergi la conţinutul principal

MOZAIC: Cel mai bun restaurant din lume se închide

Restaurantul El Bulli din Spania, votat în repetate rânduri drept cel mai bun restaurant din lume, va servi ultima sa cină înainte de a-şi închide porţile, relatează BBC.

El Bulli, deţinut de maestrul bucătar Ferran Adria, laureat al mai multor premii internaţionale în domeniu, va marca sfârşitul celor 27 de ani de când funcţionează cu o cină specială pentru personal şi familiile lor. Meniul este secret, dar proprietarul a anunţat că ultima cină servită în restaurant va fi un omagiu adus tuturor celor care au ajutat la construirea prestigiului localului.

Specializat în gastronomie moleculară şi deschis numai şase luni pe an, restaurantul El Bulli niciodată nu a avut profit, în ciuda reputaţiei sale.

Restaurantul era neconvenţional în multe privinţe - era închis la prânz, pentru a da timp personalului să elaboreze noile feluri de mâncare. Avea numai 50 de locuri şi rezervările se obţineau cu mult timp înainte, prin tragere la sorţi. Cina consta dintr-un meniu prestabilit care conţinea 40 de feluri de mâncare servite în porţii foarte mici la preţul de 250 de euro.

Restaurantul, care se află în oraşul Roses, a obţinut de cinci ori titlul de cel mai bun restaurant din lume. Proprietarul spune însă că nu este cel mai bun restaurant din lume, pentru că aşa ceva nu există, dar recunoaşte că este cel mai influent loc din lume în materie de gastronomie, mai ales când aceasta se îmbină cu creativitatea.

Adria spune că El Bulli se va redeschide în 2014, însă nu ca un restaurant propriu-zis, cât mai degrabă ca un loc de reflecţie pe teme culinare. "El Bulli nu se închide, se transformă doar, pentru că spiritul său va rămâne", le-a spus maestrul bucătar ucenicilor lui.

Duminică, El Bulli se va relansa ca Fundaţia El Bulli, un centru de cercetare în privinţa gusturilor şi a noilor tehnici de a găti.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro