Mergi la conţinutul principal

Mort pentru Giuliano

* interlopul este urmărit internaţional de mai bine de doi ani de zile, în baza unui mandat de arestare european emis de autorităţile italiene, pentru comiterea unui omor deosebit de grav la Roma * înainte de a comite omorul din Italia, Dumitraşcu ispăşise o pedeapsă cu închisoarea în Brăila pentru că a încercat să-l omoare pe "Tică Valutistu'" * individ extrem de periculos, care poate ocupa lejer un loc fruntaş în topul celor mai de temut brăileni, Dumitraşcu a reuşit de fiecare dată să se ferească de oamenii legii * în timp ce acesta îşi vede liniştit de ale vieţii, familia Pârvu îşi plânge fiul ucis, revoltată de faptul că poliţistul care a tras glonţul ucigaş a fost scos nevinovat

Violatori, criminali, indivizi specializaţi în jafuri, traficanţi de carne vie ori mari excroci. Oameni cu care nu e bine să ai de-a face dacă vrei să ai o viaţă liniştită sau dacă vrei să trăieşti. Unii dintre ei au fost aruncaţi după gratii, alţii sunt liberi ca pasărea cerului şi sunt gata să dea o nouă lovitură. "Obiectiv - Vocea Brăilei" îţi spune cine sunt cei mai periculoşi brăileni.


În timp ce un tânăr şi-a pierdut viaţa la numai 30 de ani, după ce a fost împuşcat din greşeală de poliţişti, iar ofiţerul bucureştean care a tras glonţul ucigaş a fost scos nevinovat, Giulian Dumitraşcu, brăileanul pe urmele căruia se aflau, de fapt, judiciariştii bucureşteni în ziua de 26 septembrie 2009, se bucură încă de libertate. Vinovat indirect de moartea lui Sorin Pârvu, cel care a avut neşansa de a fi confundat cu interlopul extrem de periculos, Dumitraşcu îşi vede liniştit de viaţa sa, prin cine ştie ce ţară, asta pentru că, deocamdată, nimeni nu a reuşit să-i dea de urmă şi să îl arunce în spatele gratiilor. Urmărit internaţional de mai bine de doi ani de zile, în baza unui mandat de arestare european emis de autorităţile italiene pentru comiterea unui omor deosebit de grav la Roma, interlopul "Giuliano" poate ocupa lejer un loc fruntaş într-un top al celor mai periculoşi brăileni. Pe cât de periculos, pe atât de "descurcăreţ" în situaţii limită, ajutat cu siguranţă de prietenii intelopi, individul a reuşit, de fiecare dată, să se facă nevăzut înainte ca poliţiştii să pună mâna pe el. Chiar în ziua de 26 septembrie 2009, când poliţiştii bucureşteni sperau să îl prindă pe "Giuliano", având informaţii că acesta s-ar afla în Brăila pentru a participa la botezul fiului său, interlopul brăilean a reuşit să îi fenteze pe poliţişti. În plus, urmărirea a căpătat o turnură dramatică, asta pentru că, pe lângă faptul că Dumitraşcu nu a fost prins, un tânăr nevinovat a fost ucis.
Cine este, de fapt, acest individ extrem de periculos, care a pus pe jar autorităţile române şi italiene? Giulian Dumitraşcu (35 de ani) este acuzat că la sfârşitul anului 2008, împreună cu alte persoane, a ucis un bijutier din Roma, pe care apoi l-a jefuit. Victima a fost torturată şi bătută până nu a mai mişcat, fiind găsită cu mâinile şi picioarele legate la spate. Iniţial, fiind vorba de o crimă atât de brutală, anchetatorii nu s-au gândit la un simplu jaf, ci la o reglare de conturi. Ipoteza era alimentată de stilul de viaţă pe care îl avusese victima în ultima perioadă cât şi de recentele sale probleme financiare. Dumitraşcu nu este singurul brăilean acuzat că ar fi participat la asasinarea bijutierului Francesco Lenzi (56 de ani). Potrivit autorităţilor italiene, suspecţi sunt şi alţi doi brăileni, dintre care unul a fost arestat la doar câteva zile de la comiterea faptei, în închisoare ajungând atunci şi menajera victimei, tot brăileancă, cea care le-ar fi dat acestora pontul.
Brăileanul de 35 de ani nu le-a dat bătăi de cap numai autorităţilor italiene, anterior el fiind condamnat pentru fapte cu violenţă chiar la Brăila. Giulian Dumitraşcu a ajuns în Italia în 2008, la scurt timp după ce s-a liberat din penitenciar, unde a stat 9 ani pentru că a încercat să-l omoare pe Vasile Petcu, zis "Tică Valutistu'". Astfel, în 1999, Dumitraşcu împreună cu alţi doi interlopi, Milică Fănel Bănică zis "Fantoma" şi Florin Biru zis "Vampiru", l-au atacat cu săbiile pe "Tică Valutistu'". De instigare la această faptă a fost găsit vinovat Sebastian Stoian, zis "Neluţu", care a petrecut şi el ani buni în închisoare. Niciunul dintre cei acuzaţi că au încercat să-l omoare pe "Tică Valutistu" nu şi-a recunoscut vinovăţia. Cu toate acestea, ei au stat fugari mai multă vreme, până ce au fost capturaţi de Poliţie şi arestaţi.

10giuli2 Căutându-l pe Giuliano, poliţiştii l-au ucis pe Sorin Pârvu Dumitraşcu i-a adus moartea lui Sorin Pârvu

Tânărul de 30 de ani, ucis în plină stradă de poliţiştii bucureşteni, a plătit cu viaţa doar pentru că se afla în maşina în care se presupunea că ar fi Giulian Dumitraşcu, fiind confundat cu acesta. După aproape doi ani de cercetări, procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au ajuns însă la concluzia că poliţistul din Bucureşti l-a împuşcat în cap pe Sorin Pârvu în mod absolut accidental şi au dispus scoaterea scms. Dragomir Giorgian de sub urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat. Magistratul care a instrumentat cazul a concluzionat că, prin propriile acţiuni din ziua de 26 septembrie 2009, Pârvu şi-a semnat singur condamnarea la moarte.
Potrivit rezoluţiei Parchetului bucureştean, în ziua de 26 septembrie 2009, lucrători de poliţie din cadrul Inspectoratului General de Poliţie (IGPR) au primit misiunea punerii în executare a unui mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene pe numele lui Giulian Dumitraşcu, acuzat de săvârşirea infracţiunilor de omor şi tâlhărie, fapte comise la data de 25 noiembrie 2008. Astfel, în ziua respectivă, de la Bucureşti au venit mai multe echipaje de poliţie, ofiţerii IGPR având informaţii că, la o biserică din Brăila, urma să fie botezat fiul lui Dumitraşcu şi că acesta s-ar afla în localitate. Potrivit procurorului care a instrumentat cazul, poliţiştii au filat autoturismul "Ford Mondeo", observând că în maşină s-au urcat doi tineri, unul având semnalmentele lui Giulian Dumitraşcu. După ce poliţiştii au căzut de acord că şoferul maşinii este Giulian, au pornit în urmărirea Ford-ului, iar pe B-dul Dorobanţi l-au încercuit, somându-i pe cei din interior să coboare. Aşa cum reiese din materialul întocmit de procurorul criminalist, şoferul Ford-ului, în loc să iasă din maşină, a dat cu spatele, lovind puternic maşinile poliţiştilor bucureşteni. În aceste împrejurări, poliţistul Giorgian Dragomir, care coborâse din maşina sa, a reuşit să deschidă portiera din stânga spate a autoturismului Ford, având pistolul în mâna stângă, armat în prealabil, care s-a descărcat accidental, spun procurorii, când poliţistul a fost lovit în cotul stâng de portieră. Concluzia anchetatorilor este că scms. Giorgian Dragomir nu se face vinovat de omor calificat deoarece nu a avut intenţia de a-l ucide pe Pârvu, totul întâmplându-se accidental, în timp ce Pârvu manevra maşina faţă - spate. De asemenea, procurorul mai susţine că Dragomir nu poate fi acuzat nici de omor din culpă, întrucât învinuitul nu putea să prevadă că din cauza mişcării autoturismului Ford va fi lovit cu portiera în cotul stâng, ceea ce va produce dezechilibrarea sa şi gestul reflex de a apăsa pe trăgaci.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro