Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Mort de beat, a intrat cu Opelul în parapeţii de la Vărsătura

• Florentin Plăiaşu, de 26 de ani, a fost trimis în judecată pentru conducere sub influenţa alcoolului • în iulie anul trecut, tânărul a condus în stare de ebrietate şi a tamponat frontal parapeţii din beton amplasaţi la ieşirea din satul Vărsătura • diagnosticat cu traumatism cranio-facial, fractură de stern şi cu alte leziuni grave, şoferul a fost găsit fără cunoştinţă de poliţiştii aflaţi în patrulare • ulterior, i s-a întocmit dosar penal 

 

Şofer rănit grav într-un accident pe care singur l-a provocat în vara anului trecut, anchetat şi trimis în judecată.

Astfel, zilele acestea, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au finalizat cercetările şi l-au deferit instanţei de judecată pe inculpatul Florentin Plăiaşu, în vârstă de 26 de ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Plăiaşu a văzut moartea cu ochii după ce, noapte fiind, a pierdut controlul volanului în apropiere de satul Vărsătura şi s-a izbit frontal de parapeţii de beton care despart sensurile de mers pe Drumul European 584.

 

Impact devastator cu parapeţii

Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 29/30 iulie 2017, în jurul orei 23:00, Florentin Plăiaşu a condus autoturismul “Opel Astra” proprietate personală pe mai multe străzi din municipiul Brăila, după care s-a îndreptat către Staţiunea Lacu Sărat, unde urma să se întâlnească cu un prieten.

Ajuns în staţiune, tânărul a consumat doi litri şi jumătate de bere şi o sticlă de vin alb de 0,700 ml (în intervalul orar 0:00 - 0:30), după care a urcat la volan. Florentin Plăiaşu a condus Opelul din Staţiunea Lacu Sărat pe Drumul Comunal 9 până la sensul giratoriu situat pe Drumul European 584 (“Trei Movile”). Acolo, a virat stânga, iar la un moment dat s-a aplecat către scaunul din dreapta faţă, ca să ia telefonul mobil. În momentul în care a revenit, şoferul ghinionist a tras uşor de volan stânga, iar bolidul s-a izbit frontal de parapeţii ce despart sensurile de mers.

Rănit grav în accidentul pe care, fără voia sa, l-a provocat, Florentin Plăiaşu şi-a pierdut cunoştinţa, din pricina leziunilor suferite. Procurorul de caz precizează: “La ora 1:24, un echipaj aflat în serviciu de supraveghere, îndrumare şi control al traficului rutier pe DE 584 a fost sesizat de către Dispeceratul Serviciului Rutier Brăila despre evenimentul rutier. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii l-au găsit pe inculpat singur în autoturism, inconştient. Constatându-se că suferise vătămări corporale, inculpatul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, unde i s-a stabilit următorul diagnostic: <Traumatism cranio-facial, fractură de stern, fisură peroneu drept şi stâng, fractură cu deplasare tibie stângă prin accident rutier>. Deoarece emana halenă alcoolică şi fiind inconştient, inculpatul nu a putut fi testat cu aparatul alcotest, prelevându-i-se în schimb o probă biologică de sânge”.

Potrivit anchetatorilor, la ora 2:25, când i s-a prelevat sânge, conducătorul auto avea a alcoolemie de 1,90 g la mie.

Dacă în ceea ce priveşte infracţiunea de “conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” (art. 336 alin. 1 Cod penal) lucrurile au fost cât se poate de clare, nu acelaşi lucru se poate afirma în cazul infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Întrucât victima a fost chiar inculpatul, oamenii legii au dispus clasarea cauzei, pentru că fapta respectivă nu este prevăzută de legea penală.

Cazul a fost trimis instanţei de judecată.




Categorie articol: 

Comentarii