Mergi la conţinutul principal

Mort in conditii suspecte, in Lacu Sarat

Circa 20 de politisti si un medic legist au descins, ieri, in satul Lacu Sarat, pentru a efectua investigatii si a elucida cauzele mortii unui pensionar de 74 de ani.
Septuagenarul - al carui nume nu a fost dat publicitatii - a fost gasit mort in propria casa si, intrucit persoanele care au facut macabra descoperire au banuit ca acesta fusese ucis, au anuntat Politia. Mai multi judiciaristi, agenti de la Postul Chiscani si ofiteri de Politie, impreuna cu un medic legist, s-au deplasat in jurul orei prinzului la locul respectiv si, din primele cercetari, au stabilit ca batrinul nu prezenta urme de violenta. Pentru a avea certitudinea ca batrinul nu a fost omorit, specialistii au dispus ca trupul neinsufletit sa fie transportat la morga Serviciului de Medicina Legala, unde astazi se va efectua autopsia.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro