Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Monica Macovei a demisionat din PDL

Monica Macovei, care şi-a anunţat candidatura independentă la Preşedinţie, a declara, ieri, că pleacă din PDL. Macovei a făcut acest anunţ într-o conferinţă de presă.
"Multe decizii ale PDL au indus confuzie în PDL. Nu am înţeles de ce nu poate avea propriul candidat la prezidenţiale", a mai declarat Monica Macovei, în opinia căreia Klaus Iohannis nu a dovedit că reprezintă dreapta, că apără statul de drept şi vrea anticorupţie.
"Nu mă înscriu în niciun alt partid politic. Voi candida independent pentru funcţia de preşedinte al României pentru că sunt convinsă că românii merită un preşedinte al lor", a declarat Monica Macovei.
"Astăzi demisionez din PDL, nu este un gest pripit. Am reflectat la această decizie, ce se întâmplă astăzi în PDL este greşit şi din acest motiv am decis să demisionez", a afirmat Monica Macovei.

Blaga: Demisia Monicăi Macovei nu e o surpriză

La rândul său, preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, pentru Mediafax, după demisia Monicăi Macovei din partid, că nu regretă nimic din ceea ce a propus formaţiunii pentru susţinerea acesteia şi că mai departe românii vor vedea şi vor aprecia.
Blaga a spus că "nu e o surpriză pentru nimeni" faptul că Macovei a demisionat din PDL.
"Nu e o surpriză pentru nimeni, nu mă bucur de plecarea nimănui, dar doamna Macovei avea de ales. Dacă şi-ar fi înscris candidatura la prezidenţiale ca independenţ era radiată din partid", a adăugat Blaga.
"Nu regret nimic pentru ce am propus partidului şi partidul a fost de acord în susţinerea doamnei Macovei. Mai departe, românii văd şi apreciază", a mai declarat preşedintele PDL.

 




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii