Mergi la conţinutul principal

Monica Macovei consideră păgubos Proiectul de la Roşia Montană

"Nu cred că este un proiect util României. Este unul care aduce numai pagubă în toate domeniile! Trebuie să se calculeze efectiv în costuri, în bani costurile de mediu, riscul de accidente, cu costurile asupra sănătăţii şi mediului şi comparativ cu cât ne-ar aduce apropo de discuţiile cu rezerva de aur. De asemenea, e foarte important, trebuie să vedem licenţa de exploatare dată acum mulţi ani şi toate documentele trebuie desecretizate, pentru a se face o dezbatere reală", a declarat europarlamentarul.
Monica Macovei spune că nu se va lăsa influenţată de poziţia Partidului Democrat Liberal în privinţa proiectului aurifer de la Roşia Montană. "Îmi susţin punctul de vedere şi îmi susţin lucrurile în care cred, indiferent de ce spun colegii mei. Asta este important, să nu fim aşa uşor influenţabili de partid sau de alte organisme din care facem parte. Asta cred şi asta voi spune în continuare!", a subliniat ea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro