Mergi la conţinutul principal

Monica Macovei şi-a lansat partidul

Europarlamentarul Monica Macovei şi-a lansat formaţiunea politică M10, în prezenţa a peste o sută de simpatizanţi, cei mai mulţi tineri, membrii fondatori criticând cercul vicios din politică, "puroi plin de sânge", şi enumerând "impostorii, agramaţii, plagiatorii, tâmpiţii, pipiţele", potrivit mediafax.ro.
La intrarea în sală, femeile care au participat la evenimentul de lansare, în Sala de Cultură a Studenţilor din Capitală, au primit din partea organizatorilor câte o floare, alături de "manifestul economic" al noii formaţiuni.
În filmul de prezentare, cu care a început întâlnirea, unul dintre vorbitori a spus că "bretonul " este elementul care o identintifică vizual pe Monica Macovei şi că staff-ul de campanie al acesteia a avut 100 de strategi şi niciun executant.
Evenimentul a avut şi parte de un "incident". Astfel, în timpul desfăşurării lansării, un bărbat a afişat la intrarea în Casa de Cultură a Studenţilor lozinca "Democracy is a lie", scrisă pe un purceluş portocaliu, alături de textul "Bine aţi venit la reşaparea politicii din România!" şi de o fotografie a Monicăi Macovei, cu o muscă verde pe faţă, având pe fundal o siglă neclară a PDL.

Democraţia nu e o minciună

"Democraţia nu e o minciună, e un adevăr în care credem cu toţii. În numele acestui adevăr se moare în lume, în numele democraţiei, acum câteva zile, a fost ucis cu patru gloanţe principalul opozant al lui Vladimir Putin, Boris Nemţov, un opozant curajos al unui regim autoritar, dictatorial şi criminal cum este cel din Rusia", a spus, în faţa simpatizanţilor M10, Adrian Papahagi, unul dintre membrii fondatori.
În discursul său, Papahagi a spus, ironic, şi că în exerienţa sa politică au fost mai mult "eşece decât succesuri".
"Avem de creat aici partidul antisistem, care să se opună putreziciunii din această ţară, partidul care să fie, în sfârşit, alternativa la toată porcăria de care cu toţi ne-am săturat (...). Nu putem fi spectatori la piesa pe care o joacă toţi impostorii, toţi agramaţii, toţi plagiatorii, toţi tâmpiţii şi toate pipiţele", a arătat acesta.

M de la modernizare

"Nu suntem un val pe care trebuie să te urci. Dimpotrivă, avem în faţă un val, o clasă politică de hoţi, de minciună, avem în faţă un tsunami de corupţie, de hoţie din banii noştri. Noi ne luptăm cu valul, noi nu suntem pe val. Noi suntem în faţa valului, în faţa tsunamiului, pe care vrem să îl distrugem, tot pentru tine, pentru ca banii furaţi să se întoarcă la tine. Veniţi cu noi, ca să ne luptăm cu valul. Nu avem funcţii de oferit, pentru că nu suntem pe val, nu avem bani de dat, nu avem sacoşe cu bani, nu avem contracte de dat. Haideţi cu noi, să luptăm cu valul de politicieni corupţi şi hoţi şi mincinoşi care îşi bat joc de România de 25 de ani şi o să-i învingem", le-a spus ea celor care au participat la eveniment.
Macovei a explicat că "partidul M la puterea 10" nu este al treilea pol, ci singurul şi primul partid din România de dreapta cu adevărat, singurul partid care merge pe calea dreaptă.
"El nu este nimic din ce avem azi pe scena politică, niciuna din jumătăţile FSN, nu este nici noul PNL, nici vechiul PSD, nu are nimic de a face cu actuala clasă politică. De "n" ori, nu numai de 10 ori, de "n" ori cuvântul "merit", cuvântul "modernizare", cuvântul "muncă", cuvântul "moralitate", pentru că nu se poate face politică fără moralitate. Asta înseamnă, de fapt, "M": înseamnă modernizarea României, bunăstarea României şi a românilor prin modernizare, înseamnă merit, înseamnă fiecare la locul lui pe meritul lui, înseamnă muncă, înseamnă că tu îţi administrezi banii câştigaţi cinstit, şi nu statul, înseamnă mediu, pentru că omul nu este călăul naturii, ci este protectorul naturii, şi înseamnă multe alte lucruri minunate, care, iată, încep cu "m", de la "minune"", a adăugat Monica Macovei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro