Mergi la conţinutul principal

Moment poetic universal la "Perpessicius"

Peter Sragher a precizat că această acţiune urmăreşte să demonstreze elevilor că poeţii nu sunt închişi într-o carte, că sunt oameni în carne şi oase, din toate colţurile lumii.

Evenimentul a început cu prezentarea poetei Lina Zeron din Mexic, poetă şi prozatoare licenţiată în relaţii internaţionale. A urmat Helen Dwyer din Irlanda, care a citit două poeme chiar în limba irlandeză. Apoi Tiziana Colluso, din Italia, a recitat o interesantă poezie în ritm de rap, fapt care i-a distrat foarte tare pe copii. Odveig Klyne din Norvegia a recitat două poezii în norvegiană şi apoi în engleză, după care Jasoro van Grembergen din Belgia a oferit o mostră de poezie în limba flamandă. Tânărul Philip Meersman, tot din Belgia, s-a jucat cu sunetele şi a realizat un adevărat spectacol în faţa elevilor, când a recitat poezia sa despre Curtea de Argeş, impresionat fiind de clădire şi de poveştile despre ea. Poezii în limba arabă au fost recitate de Hassan Telep, doctor în filosofie de la Cairo şi profesor de estetică. Ştefan Duym din Belgia, chitarist, compozitor poet şi şef de formaţie, a oferit un minirecital, în care a fost acompaniat şi de elevi, iar un alt belgian, Dirk Elst, a recitat şi el şi a cântat împreună cu Ştefan Duym. Întâlnirea s-a încheiat cu evoluţia neaşteptată a actorului şi poetului Lieven Vercauteren, care a recitat şi interpretat o poezie dedicată minţii formidabile a copiilor.

Întâlnirea cu poeţii face parte din festivalul "Serile de literatură ale revistei «Antares»", aflat la cea de-a XI-a ediţie, şi a fost organizată de poetul Corneliu Antoniu şi directorul Liceului "Perpessicius", Constantin Gherghinoiu. Alături de poeţii străini, din delegaţie au mai făcut parte şi oameni de litere români: Dan Cipariu, Ion Tomescu, Daniela Tomescu, Gheorghe Grigurcu, Radian Drăgoi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro