Mergi la conţinutul principal

Mohammad Khatami condamna atentatele de la 11 septembrie 2001

Fostul presedinte iranian, Mohammad Khatami, aflat in vizita in Statele Unite, a denuntat, in cursul unui seminar desfasurat la Arlington (Virginia), "atrocitatile" de la 11 septembrie 2001, subliniind ca "autorii lor nu vor ajunge in paradis", informeaza AFP.
"Cu ocazia atrocitatilor de la 11 septembrie, au fost comise doua acte criminale: in primul rind uciderea unor oameni nevinovati si, in al doilea rind, comiterea acestei crime in numele Islamului", a declarat fostul presedinte al Iranului in fata unor americani musulmani.
"Noi, musulmanii, trebuie sa condamnam aceste atrocitati mai mult decit altii", a continuat Khatami in cursul unui seminar organizat de Consiliul pentru Relatiile Americano-Islamice.
Khatami a reamintit ca a fost primul sef de stat care a condamnat atentatele comise in septembrie 2001 la New York si Washington.
"Terorismul, adica omorirea civililor in numele unui principiu, evidentiaza absenta normelor morale. Iar cine nu respecta normele morale nu poate ajunge in paradis", a continuat politicianul iranian.
"Cei care ucid si care comit actiuni teroriste in numele Islamului mint", a concluzionat Khatami.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro