Mergi la conţinutul principal

Modificări ale reglementărilor prin care se obţin avizele ISU privind securitatea la incendiu

Reglementările privind aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu s-au schimbat începând cu 16 august a.c., dată la care a intrat în vigoare Hotărârea de Guver nr. 571 din 10 august 2016. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" Brăila anunţă că, pentru evitarea birocraţiei în instituţiile publice, la nivelul municipiului Brăila s-a constituit Comisia privind autorizarea funcţionării comercianţilor, în baza unui parteneriatului de colaborare încheiat între ISU şi Primăria Municipiului Brăila. În urma analizei dosarelor depuse de petenţi, comisia respectivă stabileşte operatorii economici care au obligaţia să obţină autorizaţie de securitatea la incendiu.
"În condiţiile în care Hotărârea Guvernului României nr. 571/2016 modifică semnificativ condiţiile de avizare/autorizare privind securitatea la incendiu, pentru o parte dintre comercianţi dispare obligativitatea obţinerii autorizaţiei de securitatea la incendiu. De exemplu, dacă spaţiile comerciale cu aria desfăşurată de la 50 mp amenajate în clădiri de locuit colective, conform Hotărârii Guvernului României nr. 1739/2006, aveau nevoie de autorizaţie de securitate la incendiu, Hotărârea Guvernului României nr. 571/2016 extinde suprafaţa minimă la 200 mp sau pentru clădiri sau spaţii de producţie sau depozitare aria desfăşurată se modifică, conform actului normativ în vigoare, la minimum 600 mp", anunţă biroul de presă al ISU "Dunărea" Brăila. Totuşi, ISU precizează că documentaţiile privind securitatea la incendiu a construcţiilor, elaborate şi/sau în curs de avizare/autorizare la data intrării în vigoare a Hotărârea Guvernului României nr. 571/2016, se finalizează în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare la data elaborării acestora.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro