Mergi la conţinutul principal

Modificări în "Mersul maxi-taxi" pe rutele din judeţ

Operatorii de transport în regim maxi-taxi, care efectuează curse regulate în judeţ, urmează să modifice programul public de transport. Consiliul Judeţean Brăila a primit în acest sens mai multe solicitări din partea unor primării din judeţ, precum şi din partea unor operatori cu scopul de a se adapta la programele instituţiilor de învăţământ de pe raza judeţului nostru, cât şi pentru efientizarea serviciului de transport în concordaţă cu fluxurile de călători. Astfel, pentru traseul 010 - Brăila - Viziru - Însurăţei, deservit de SC "Lentimed" SRL, a fost adăugată o cursă în plus cu plecare la ora 7.00 şi sosire la destinaţie la ora 7.55, iar la întoarcere se adaugă în plus o cursă la ora 6.30 din Însurăţei spre Brăila şi încă una la ora 19.00.
În cazul traseului 023 - Brăila - Oprişeneşti - Gabrielescu, operatorul de transport "Sarida Trans" a solicitat modificarea numărului de curse prin suplimentare, traseul urmând a avea acum 2 curse, şi a mai cerut şi eliminarea staţiei de la Lişcotenca. Maşinile vor pleca din municipiu pe acest traseu la orele 10.40 şi apoi la 15.45, iar la întoarcere, din Gabrielescu, la 6.10 şi 12.45.
Pe traseul Făurei - Ulmu - Zăvoaia, operatorul "Aventin Trade" a cerut modificarea orelor din grafic şi introducerea de noi staţii la Surdila Greci, Jugureanu şi Cireşu pentru a prelua elevii din aceste localităţi şi transportarea lor la Liceul din Făurei.
În cazul traseului Brăila - Muchea - Cotu Lung, primăria de la Siliştea a cerut modificarea orelor din grafic la cursa de după-amiază astfel încât să se asigure corelarea programului de transport cu cel al unităţilor de învăţămând din municipiu: plecare din Brăila la ora 14.25, iar din Cotu Lung cu plecare la 15.20.
În fine, ultimul traseu care suportă modificări este cel care face legătura Brăila - Râmnicelu - Custura, deservit de "Aventin Trade", în cazul căruia opratorul a cerut suplimentarea cu 4 curse ajungând la 7, implicit creşterea numărului de maşini care circulă pe acest traseu. Toate aceste modificări sunt prezentate pe pagina de web a Consiului Judeţean Brăila, care a pus în dezbatere publică acest subiect, cu precizarea că instituţia aşteaptă sugestii şi reclamaţii cu privire la programul de transport public pe raza judeţului până cel târziu, vineri, 19 septembrie. După ce modificările vor fi aprobate prin hotărâre de CJ, noul program va fi transmis Autorităţii Rutiere Române pentru a fi actualizate caietele de sarcini aferente licenţelor de traseu, acolo unde s-a intervenit.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro