Mergi la conţinutul principal

Moartea bebeluşilor, încă fără cauză. Se caută vinovaţi

Cei şapte copilaşi din Argeş internaţi cu sindrom hemolitic uremic la Spitalul „Marie Curie" din Capitală sunt mult mai bine faţă de ziua anterioară, spun medicii, inclusiv micuţul dializat la Terapie Intensivă. Doi dintre bebeluşi urmează să fie externaţi săptămâna aceasta, evoluţia lor fiind foarte bună. Ancheta în cazul copiilor din Argeş cu sindrom hemolitic uremic se va încheia cu sancţiuni, ce pot ajunge până la demiterea unor manageri de spitale, a avertizat însă ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu.

Vizită la spital

Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, a făcut, ieri dimineaţă, o nouă vizită la Spitalul „Marie Curie". „Am venit să vedem starea copiilor. Din fericire avem veşti bune. S-a pornit diureza la doi dintre ei. Toţi sunt într-o stare mai bună. Rămâne un micuţ la Terapie Intensică. Partea bună este că vizibil sunt mai bine", a declarat ministrul Sănătăţii.
Ministrul Sănătăţii a avertizat că managerii care nu respectă regulile riscă să fie demişi. Asta este valabil pentru cei din subordinea Ministerului Sănătăţii. Pentru cei care ţin de autorităţile locale, Ministerul are în vedere o comunicare mai strânsă cu primăriile şi consiliile judeţene, până la înăsprirea legislaţiei, a transmis TVR.
„Aşa cum mi-a solicitat premierul, am convenit să reluăm întreaga legislaţie, să fie responsabilizaţi managerii, chiar prin schimbarea legislaţiei, toţi cei care vin în acest lanţ al raportării (...) Toată lumea trebuie să înţeleagă că o neraportare poate să ne coste vieţi omeneşti şi acest lucru este inacceptabil, a afirmat ministrul.

Încă doi copi posibil externaţi

Şefa secţiei de Nefrologie Pediatrică, dr. Mihaela Bălgrădean, a precizat că doi dintre copiii internaţi pe secţia de Nefrologie au o evoluţie foarte bună şi că săptămânaaceasta ar putea fi externaţi.
În prezent, şapte copii sunt internaţi la Spitalul „Marie Curie" cu sindrom hemolitic-uremic, dintre care şase pe secţia de Nefrologie şi unul la Terapie Intensivă. Dintre cei şase spitalizaţi la Nefrologie, trei fac dializă peritoneală şi au o evoluţie bună.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro