Mergi la conţinutul principal

Moarte în Însuraţei. 4 luni fără răspunsuri

• Fănică Guşatu, tatăl tânărului de 30 de ani care a murit pe 23 mai în Staţia de Epurare Însurăţei, încă aşteaptă răspunsuri din partea autorităţilor locale şi vrea ca vinovaţii să fie traşi la răspundere • bărbatul crede că tăcerea autorităţilor de atâtea luni miroase a muşamalizare şi că vor încerca să scoată vinovat mortul • directorul CUP Dunărea susţine că băiatul lui Fănică Guşatu era liber în acea zi şi nu avea ce căuta la muncă • mai mult, nu-şi explică de ce angajaţii nu au folosit nici echipamentul, nici aparatul de măsurat gaze

 

Au trecut patru luni de când doi angajaţi ai CUP Dunărea şi-au pierdut viaţa în timp ce încercau să repare o pompă de la Staţia de Epurare Însurăţei. Tot de atâtea luni, autorităţile locale nu au mai scos un cuvânt despre această anchetă, lucru care îl îngrijorează pe tatăl unuia dintre muncitorii decedaţi şi îi stârnesc suspiciuni. Bărbatul crede că se încearcă muşamalizarea celor întâmplate la staţie, pe 23 mai 2018, altfel nu-şi explică de ce nu are încă un răspuns cu privire la cei care se fac vinovaţi de moartea angajaţilor.

Fănică Guşatu îşi plânge fiul şi acum. Ionuţ Guşatu avea 30 de ani şi era singurul sprijin al său la bătrâneţe. “Copilul meu nu trebuia să fie la muncă în ziua aia. L-au chemat din liber, ca să repare pompa. Din ce ştiu eu, şeful lor i-a chemat de acasă. Acum, prin localitate se aude că ei au intrat de bună voie să repare pompa, ca să-i facă o surpriză şefului! Băiatul meu nu a coborât la pompă, dar când a văzut că unul dintre colegii săi a căzut, a coborât ca să-l salveze. Până la urmă, colegul lui a fost salvat, iar băiatul meu a murit, pentru că a căzut cu capul în dejecţii şi s-a înecat. Cred că i-a luat ameţeala de la miros. Am chemat preotul acolo la staţie, am chemat şi medicul de familie, iar medicul mi-a zis că băiatul e mort, nu mai are ce să-i facă. Pompierii au venit târziu, salvarea a venit fără oxigen...De când s-a întâmplat nenorocirea, nu m-a întrebat nimeni nimic. Am fost la poliţie şi mi-au spus că e în cercetare încă. Acum, nu pot încasa asigurarea, pentru că îmi trebuie un act eliberat de CUP Dunărea, iar actul nu e gata. Nu e o sumă mare, dar pentru noi, la ţară, contează. Cei de la Sindicat au venit şi mi-au dat 500 lei pentru înmormântare şi mi-au spus că băiatul meu nu avea de ce să coboare la pompă, pentru că o echipă specializată de la Brăila trebuia să se ocupe de asta. Am înţeles că existau măşti şi la staţia de la Însurăţei, însă în încăperea aia nu are acces orice angajat. Nu era prima dată când erau puşi să intre acolo, la pompe”, ne-a povestit, amărât, Fănică Guşatu. Acesta a adăugat că a încercat să vorbească cu cel pe care fiul său l-a salvat în ziua tragediei. “Băiatul ăla care a scăpat cu viaţă nu-şi mai aminteşte nimic. S-a lovit la cap şi nu mai ştie nimic. Îşi aminteşte totul din acea zi, inclusiv cum a coborât la pompă, însă acolo i se rupe filmul, probabil s-a lovit la cap puternic”, ne-a mai spus bărbatul.

 

Mangiurea: «Aşa e, băiatul nu avea ce căuta acolo. Era în timpul liber»

Directorul CUP Dunărea, Silviu Mangiurea, a acceptat să stea de vorbă cu reporterii “Obiectiv - Vocea Brăilei” despre acest subiect şi ne-a confirmat faptul că angajaţii erau în timpul liber şi ei, din proprie iniţiativă, s-ar fi mobilizat şi ar fi venit la staţie pentru a repara pompa. “Băiatul (Ionuţ Guşatu - n.r.) nu avea ce căuta acolo, era în timpul lui liber. Un coleg de-al lui l-a chemat, în niciun caz vreun şef. Din câte mi s-a spus şi mie, în săptămâna aia, unul dintre colegi avea nuntă. Ei ce-au zis? «Hai să rezolvăm pompa în ziua respectivă, ca să nu cedeze şi cealaltă pompă tocmai când suntem în nuntă». Şi ei, de capul lor, s-au apucat să intre acolo. Dacă era ceva oficial, aveau tot echipamentul necesar pentru o asemenea operaţiune, dar ei de capul lor au intrat acolo şi au făcut ce au făcut...Nu, nu e adevărat că trebuia echipă de la Brăila. De ce să vină echipă de la Brăila? Ei puteau face această treabă. Aveau acces la echipamentul de protecţie, bineînţeles. Era şi un om în staţie, care opera, urmărea staţia. Aveau şi aparat de măsurat gazele. Nu l-au folosit! Nu au respectat normele de protecţie a muncii. Procedura e mai lungă, într-adevăr. Totul e tratat conform legislaţiei în vigoare. Normal că am făcut şi noi ancheta noastră. Cu câteva zile înainte, semnaseră Protecţia Muncii, li se făcuse instructajul. Nu trebuia să cureţe bazinul, ci doar să scoată pompa. S-au chemat unul pe altul. Au mai făcut chestia asta de «n» ori înainte. Nici nu ştiu ce să zic că a fost acolo în ziua aia... Inclusiv un pompier a ajuns la spital atunci. A fost ceasul rău. Ei erau asiguraţi, ca toţi ceilalţi angajaţi ai companiei. Chiar au venit cei de la firma de la asigurări pentru a cere procesul verbal final, pentru că ei voiau să plătească despăgubirile. Le-am zis că nu am cum să le dau aşa ceva, pentru că nu l-am primit nici noi de la Procuratură şi Poliţie. Abia după ce se încheie ancheta, primesc acel proces verbal, iar despăgubirile pot fi plătite”, ne-a declarat Mangiurea.

În schimb, cei de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila au finalizat ancheta lor şi au transmis spre avizare documentul la Bucureşti, la Inspecţia Muncii care a confirmat că este vorba despre un accident colectiv de muncă. Mai departe, aşa cum prevede procedura în astfel de cazuri, dosarul a fost transmis către Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila. Vom reveni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro