Mergi la conţinutul principal

Moștenirea lui Caracostea. Zeci de miliarde furate, înșelăciuni, falsuri, executări dubioase

* directorul S.C. “Group Omega Fish” SRL, Cosmin Caracostea, aduce acuzații grave la adresa fostei concubine a omului de afaceri Gheorghe Caracostea, dar și la adresa unui executor judecătoresc și chiar a unui magistrat din cadrul Judecătoriei Brăila * Cosmin Caracostea și avocatul său luptă pe toate planurile pentru a face lumină, spunând că fosta concubină și asociata societății ar fi delapidat zeci de miliarde de lei vechi din conturile firmei, după ce femeia a intrat în posesia unui card aferent contului de operațiuni al “Group Omega Fish” * acuzații sunt multe, plângeri sunt depuse, numai că ancheta durează cu anii, iar mai nou directorul Caracostea a spus că s-a trezit executat, asta după ce a fost furat, acesta formulând cerere de suspendare provizorie a executării

 

«Lupta» pentru averea Caracostea, respectiv SC “Group Omega Fish”, unicul producător de conserve de pește din Brăila continuă. Un articol pe amploare pe această temă a fost prezentat în noiembrie 2019,cu tot cu acuzații aduse din toate părțiledupă ce Gheorghe Caracostea, a fost diagnosticat cu Alzheimer, astfel că nu a mai putut coordona afacerea. Numai că fii lui Caracostea au ajuns să se lupte pe mai multe linii, atât cu fosta concubină a afaceristului, pe care o acuză de furtul de miliarde din firmă, dosarul fiind în curs de cercetare de mai mult timp, dar și cu alte persoane cu un anumit statul, respectiv un executor judecătoresc și chiar un magistrat din cadrul Judecătoriei Brăila.

Directorul firmei, Cosmin Caracostea, susține că s-a trezit executat, în mod ilegal, totul fiind demarat în urma unei acțiuni din partea fostei concubine a tatălui. Executorul a dispus executarea, în baza legii după cum spune acesta, măsura fiind admisă chiar de către instanță. Fiul aflat la conducerea societății, prin apărătorul său, avocat Toni Geol, a reușit să oprească executarea și a formulat cerere de suspendare provizorie a executării, urmând să se solicite amânarea. Cosmin Caracostea a formulat plângeri peste plângeri, însă tot așteaptă ca ancheta să fie definitivată. Acesta o acuză pe fosta concubină a afaceristului Caracostea, pe numele său Daniela Neguleasă, care deține din 2012 calitatea de asociat în cadrul firmei, cu un procent de 6% din totalul părților sociale, că ar fi delapidat societatea cu vreo 59 miliarde lei vechi, asta după ce a intrat în posesia unui card aferent contului de operațiuni al firmei.

În urma plângerii formulate împotriva numitei Neguleasă, pentru înșelăciune și fals material în înscrisuri oficiale, dosarul se află în curs de anchetă la Poliția Municipiului Brăila. Între timp, s-au adăugat noi plângeri, împotriva executorului Nechifor Sebastian, judecătorului Condac – Ciobanu Irina, dar și a unei unități bancare, după blocarea conturilor firmei în mod nejustificat, precum și unei așa zise avocate, Drăgan Adriana, care nu deține legal această calitate, după cum a spus reprezentantul firmei “Group Omega Fish”.

Acuzațiile sunt multe, unele plângeri fiind direcționate la Parchete din țară, în funcție de competență, astfel că cercetările par fără sfârșit.

 

Plângerile penale formulate de Cosmin Caracostea

Toate sesizările transmise către organele de anchetă ne-au fost puse la dispoziție de directorul firmei “Group Omega Fish” care a făcut o prezentare a faptelor comise de cei acuzați, fiind susținut de avocatul său care îl reprezintă. Chiar dacă era plângere formulată de mai mult timp împotriva fostei concubine – Neguleasă Daniela, acum s-a adăugat cea mai recentă reclamație, împotriva executorului judecătoresc care a procedat la executarea în mod ilegal, din punctul de vedere al reclamantului. “Conflictul nostru  a început în 2018, când am preluat administrația firmei de la tatăl meu. În 2015 el a fost depistat cu Alzheimer, concubina știa dar nu a spus. În decembrie 2015 el a fost diagnosticat, din 2017 a început să se simtă mai rău, nu a spus nimic. Eu am preluat administrația, am cerut audit intern, am descoperit că există un card al firmei, în 3 ani a scos 20 și ceva de miliarde lei vechi, cardul era pe numele ei - Neguleasa. Retrageri numerar 30 miliarde. Cum a putut retrage acești bani!? Că a avut împuternicire. Eu am fost apoi la bancă pentru actualizare date, am dovedit că aveam toate drepturile. În 2012 s-a emis împuternicirea pe cont, procură valabilă până în 2014, în perioada asta a retras tot. Neguleasa l-a luat pe tata și au mers la bancă. A intrat cu el, tremura dar nimeni nu a verificat situația, i-a încuviințat procura, i-a lăsat și singuri în birou, a semnat în locul lui. Oricum cardul emis în 2016 este nul, ea i-a scos banii. Acum trebuie să mă îndrept împotriva Raiffeisen. A fost o procură făcută special pentru a face rost de bani. Dar la bancă au văzut că tatăl tremura, nimeni nu se sesizează!? Raiffeisen mi-a blocat contul, nu mi-au dat banii. A venit apoi executor Nechifor, mi-a prezentat somație, executare silită. Ea (n.r. - Neguleasă Daniela) trebuia să dea toate documentele firmei, avea acasă 13-14 bilete la ordin în alb. Ne-a anunțat că dacă nu plătim suma, se introduce executare silită asupra instrumentelor ce aparțin dl. Caracostea, instrumente furate. Instrumente în bancă. Orice creanță trebuie să fie datată, acesta era un contract fals. Îmi bagă la contract încuviințare executare silită, se încuviințează executarea. La data de 9 noiembrie a venit să pună sechestru, cu jandarmi, executor. Am depus o întâmpinare, era un dosar în cercetare, dar judecătorul a încuviințat executarea. Am cerut suspendare provizorie, instanța a decis că nu există creanța. Am făcut plângere împotriva executării”, ne-a explicat, revoltat, Cosmin Caracostea.

Reclamantul susține că ancheta la Poliție este ținută în loc, el spunând că este delapidare, fiind vorba totuși de 59 miliarde lei vechi. Din martie 2019, arată Caracostea, s-a început urmărirea penală, însă recent acesta susține că a primit un răspuns de la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, pe care ni l-a pus la dispoziție, în care se arată că plângerea formulată împotriva numitei Neguleasă Daniela este înregistrată la Poliția Municipiului, însă se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune șI fals material în înscrisuri oficiale.

 

S-au adunat plângerile la Parchetul Brăila

Reprezentantul firmei brăilene ne-a pus la dispoziție plângerile formulate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila.

S-a formulat plângere penală față de Nechifor Sebastian Ionuț, executor judecătoresc, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, față de Neguleasă Daniela pentru instigare la infracțiunea de abuz în serviciu și Condac -Ciobanu Irina Andreea, judecător în cadrul Judecătoriei Brăila pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu sau neglijență în serviciu. “Faptic, Neguleasa Daniela a avut calitatea de salariat în cadrul societății noastre, deține calitatea de asociat și a fost concubina fostului administrator al subscrisei, Caracostea Gheorghe. În virtutea acestor calități, deținând procură dată din partea lui Caracostea Gheorghe, aceasta a delapidat subscrisa cu suma de 5.900.000 lei, față de care am formulat plângere penală.

În luna decembrie 2018, în urma unei hotărâri AGA s-a schimbat administrația societății noastre iar Neguleasă Daniela a solicitat suma de 100.000 euro pentru a se îngriji de Caracostea Gheorghe, suferind de Alzheimer, iar când a fost refuzată a proferat amenințări la adresa celorlalți asociați. Punând în aplicare amenințările, Neguleasă Daniela a încercat să preia administrarea subscrisei, ținând o ședință AGA în afara societății, a intervenit în dosare civile pentru a nu se pronunța hotărâri favorabile și a făcut demersuri la unitatea bancară pentru a ne suspenda contul bancar. Văzând că aceste demersuri au rămas fără soluții în sensul dorit de aceasta, a întocmit în fals două contracte, respectiv unul de cesiune marcă între dumneaei și SC ROCIF Group SRL prin care ultima cedează către Neguleasă Daniela marca ROFISH și un al doilea contract, respectiv de licență marfă, între Neguleasă Daniela și SC GROUP OMEGA FISH SRL prin care prima ceda subscrisei dreptul de folosință al mărcii ROFISH pentru exorbitanta sumă de 30% din cifra de afaceri, plata urmând a se face în anul 2018, deși data încheierii contractului era 01.02.2010.

Acest contract este semnat de Caracostea Gheorghe, ca fideiusor, acesta garantând cu toate bunurile sale imobile. Cum ambele contracte sunt false, am formulat plângere penală împotriva făptuitoarei Neguleasă Daniela, dosar înregistrat la PJ Brăila, sub nr. 2331/P/2020. În baza acestor două contracte, Neguleasă Daniela a formulat cerere de deschidere a procedurii de insolvență, înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila sub nr. 1635/113/2019. Cum această procedură s-a prelungit un an fără soluție de deschidere a procedurii de insolvență, Neguleasă Daniela a înregistrat contractul de cesiune marcă la AEGRM, actualmente Registrul Național de Publicitate Mobiliară (RNPM).

Cu acest contract, s-a prezentat la BEJ Nechifor Sebastian Ionuț , care a emis încheiere de admitere a cererii formulate de Neguleasă Daniela deși contractul nu este titlu executoriu, solicitând spre executare suma de 20.755.851 lei prețul contractului și 6.918.617,30 penalități”, se arată în plângerea formulată.   

În sesizarea formulată de Cosmin Caracostea, prin avocatul său, se arată că potrivit art. 665 (1) Cod procedură civilă, de îndată ce primește cererea de executare, executorul judecătoresc, prin încheiere, va dispune înregistrarea acesteia și deschiderea dosarului de executare sau, după caz, va refuza motivat deschiderea procedurii de executare. “Așadar, executorul judecătoresc trebuia să respingă cererea de executare întrucât nu era îndeplinită condiția prevăzută de art. 666 (1) C. p. civ., respectiv existența unui titlu executoriu. Contractul de licență marcă anexat este un înscris sub semnătură privată care nu este titlu executoriu, niciun act normativ neatribuind caracter de titlu executoriu unui astfel de înscris sub semnătură privată. Cu toate acestea, judecătorul Condac-Ciobanu Irina-Andreea a reținut că înscrisul este titlu executoriu și a dispus admiterea cererii de încuviințare a executării silite, în pofida faptului că înscrisul depus la dosar nu este titlu executoriu, societatea noastră urmând a fi devalizată cu o sumă exorbitantă. Potrivit legii, înscrisurile sub semnătură privată sunt titluri executorii numai dacă sunt înregistrate în registrele publice, în cazurile și condițiile anume prevăzute de lege. Orice clauză sau convenție contrară este nulă și considerată astfel nescrisă. Prin urmare, nu există temei legal , atât pentru admiterea cererii de executare silită de către executorul judecătoresc și nici de admitere a cererii ”de încuviințare de către judecător,  arată reclamantul în plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, prin avocatul său.

După cum se arată în actele puse la dispoziție de reclamantul Caracostea, în ședința din data de 17.10.2020, Judecătoria Brăila, prin președinte Condac - Ciobanu Irina Andreea , a admis cererea formulată de BEJ Nichifor Sebastian Ionuț , urmare a cererii creditorului Neguleasă Daniela, prin care solicită executarea silită împotriva debitorilor Group Omega Fish SRLși Caracostea Cosmin. “Încuviințează executarea silită a titlului executor - Contract de licență marcă din data de 01.02.2010 prin toate modalitățile prevăzute de lege pentru executarea creanței pretinse, în sumă de 27.674.468 lei compusă din 20.755.851 lei reprezentând debit restant preț contract de licență marcă și 6.918.617,30 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 2010 - 2018, stabilite prin Raportul de Expertiză Contabilă Extrajudiciară din data de 07.08.2019 de către expert contabil”.

Practic, arată reclamantul, prin avocatul său, s-a făcut executare în baza unui contract fals, fiind două ipoteze: este și fals, dar nu este cu titlu executoriu, este un înscris sub semnătură privată.

 

Acuzații de înșelăciune la adresa unui “fals” avocat

Potrivit informațiilor prezentate de către Cosmin Caracostea, SC Group Omega Fish SRL  a formulat plângere penală numitei Drăgan Adriana  pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, cu scopul de a obține pentru sine un folos material injust și prin folosirea de calități mincinoase, dar și pentru fals material și exercitarea fără drept  a unei profesii sau activități. “Faptic, la data de 9 mai 2014, subscrisa a încheiat cu Drăgan Adriana un contract de asistență juridică, având ca obiect asistare reprezentare dosar nr. 840/113/2014. La momentul semnării contractului, Drăgan Adriana s-a prezentat ca fiind avocat în baroul București în contractul prezentat de aceasta purta antetul Baeoului București dar și a Uniunii Naționale a Barourilor din România, lucru care ne-a format convingerea că persoana în cauză este avocat în cadrul acestor instituții. După mențiunile privind datele de identificare ale părților, se arată că acest contract este încheiat în conformitate cu prevederile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea profesiei de avocat și ale Statutului profesiei de avocat. Toate aceste elemente ne-au creat convingerea că numita Drăgan Adriana a dobândit calitatea de avocat potrivit legii nr. 51/1995, în caz contrar nu am fi încheiat acest contract.Pentru activitatea depusă, Drăgan Adriana a emis facturi fiscale iar în schimbul banilor în casați a emis facturi fiscale. Interogând pagina WEB a UNBR (Uniunea Națională a Barourilor din România), am constatat faptul că numita Drăgan Adriana nu a fost niciodată membră a Baroului București. Mai mult, pagina web a Baroului București conține ca siglă o imagine care se regăsește în antetul contractului, un alt element prin care fătuitoarea ne-a menținut în eroare.

Pentru alte servicii juridice prestate fără a încheia contracte de asistență juridică, făptuitoarea a emis facturi fiscale și chitanțe care conțineau elementele de identificare a profesiei, respectiv “Cabinet de avocat”, nr. de identificare fiscală etc. Aceste documente sunt false, întrucât făptuitoarea nu avea dobândită calitatea de avocat și prin urmare nu avea dreptul de a emite acte fiscale cu acest titlu. Prin urmare, câtă vreme făptuitoarea nu deținea legalmente un cabinet de avocat nu se putea înregistra fiscal cu acesta, astfel încât fie a prezentat acte false la înregistrarea fiscală, fie mențiunile de pe facturi și chitanțe, cu privire la codul de înregistrate fiscală sunt false. Menționăm că actele materiale au durat în timp până în anul 2016”, se arată în plângerea formulată de administrator Cosmin Caracostea

Subscrisa SC Group Omega Fish SRL a formulat plângere penală față de numita Drăgan Adriana, cu domiciliul în Brăila, pentru infracțiunea de evaziune fiscală, întrucât pentru anumite servicii furnizate societății, aceasta a primit sume de bani pentru care a eliberat facturi și chitanțe fiscale, acestea fiind emise în anii 2014, 2015, 2016, după cum arată reprezentantul firmei. “Adriana Drăgan este cea care o ajută pe Daniela Neguleasă. Din 2013 a participat la mai mult de 400 de dosare, ca avocat, dar ea nu a dat examen pentru barou, are cod de licență fals. Acuzații de evaziune și fals. Ea nu este avocat. A fost condamnată în dosarul DNA - la 3 ani cu suspendare în anul 2013 și muncă în folosul comunității. Condamnare în dosarul «Vama»”, a mai spus Caracostea.

În actele depuse la redacție se mai arată că mai este o plângere penală din partea SC Group Omega Fish SRL, formulată împotriva numitei Neguleasa Daniela, pentru infracțiunile de furt și înșelăciune (prin prezentarea unui înscris fals la Raiffeisen Bank - Agenția Panait Istrati Brăila). Faptic, între subscrisa și Neguleasă Daniela există o situație conflictuală începând din luna decembrie 2018, dată la care aceasta a fost concediată din cadrul societății menționate, fapt urmat de formularea unei plângeri penale - față de Neguleasă Daniela, pentru delapidarea sumei de 5.911.270,9 lei, dar și pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 272 lit. b din Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale cercetarea făcându-se la nivel de PJ Brăila, dosar 1284/P/2019.

Subscrisa SC GROUP OMEGA FISH SRL a formulat plângere penală solicitând extinderea urmăririi penale în dosar nr. 1284/P/2019 față de Raiffeisen bank pentru complicitate la delapidare, privind suma de 5.911.270 lei, complicitate la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 272 din Legea nr. 31/1990, constituire de grup ingracțional, sub aspectul aderării/înlesnirii, us de fals, dar și față de Neguleasă Daniela pentru infracțiunile de înșelăciune, prin prezentarea în fața notarului public cu Caracostea Gheorghe, în vederea obținerii procurii speciale pentru operațiuni bancare, cunoscând în calitate de concubină de peste 15 ani, că acesta este diagnosticat cu Alzheimer și nu avea capacitatea de a încheia acte civile.

Mai departe, anchetatorii vor decide cu privire la toate aceste acuzații.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro