Mergi la conţinutul principal

"Moţiunea Farfuridi"

* Gabriel Oprea i-a invitat pe toţi cei care vor binele pensionarilor militari să voteze amendamentele senatorilor UNPR

"Moţiunea simplă este un instrument specific controlului parlamentar, iar prezenţa mea în faţa dumneavoastră este garanţia faptului că am disponibilitatea şi buna credinţă pentru a lămuri cea ce este de lămurit. Am citit cu maximă atenţie moţiunea depusă de senatorii PSD. Mă aşteptam să găsesc elemente concrete din activitatea mea, ca ministru, care să fie supuse unei critici constructive, mă aşteptam să văd eventual sugestii pentru îmbunătăţirea situaţiei militarilor şi a armatei în general, din păcate însă nu am găsit altceva decât o expunere confuză, cu informaţii denaturate, menite să inducă în eroare opinia publică", a declarat ministrul Apărării Gabriel Oprea, ieri, la Senat, prezent la dezbaterea moţiunii simple iniţiate de PSD pe tema pensiilor militarilor.

Oprea a susţinut că moţiunea PSD poate fi numită "Moţiunea Farfuridi"

Argumentele sale au fost acelea că social-democraţii spun, pe de o parte, că proiectul Legii pensiilor este în proporţie de 95% identic cu textul actualei legi 19/2000 şi, pe de altă parte, arată că acest proiect aduce grave prejudicii pensionarilor. "Este ca în celebra piesă a lui Caragiale: «Ori să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimic, ori să nu se revizuiască primesc, dar atunci să se schimbe pe ici, pe colo, şi anume în părţile esenţiale»", a arătat Oprea.

Ministrul Apărării a arătat că, din câte înţelege din textul moţiunii, singurul reproş care i se aduce este inconsecvenţa în declaraţii şi a prezentat, pentru a "reîmprospăta memoria" iniţiatorilor moţiunii, poziţiile exprimate de-a lungul timpului vizavi de pensiile militarilor. "Celor care pun la îndoială consecvenţa mea în declaraţii, le pot da exemple când mi-am spus punctul de vedere într-o manieră clară şi tranşantă. La fel de tranşant am fost şi atunci când am spus că această lege este una curajoasă, asumată de un Guvern curajos. Nu este uşor să faci reformele amânate atâţia ani, dar este o obligaţie pe care trebuie să şi-o asume un adevărat bărbat de stat", a subliniat Gabriel Oprea.

"Orice altă variantă cu amendamente scrise pe genunchi, cu dezinformări şi mistificări nu reprezintă altceva decât provocări şi capcane în care nu vom cădea", a mai precizat Oprea

"Am spus că funcţionăm foarte aproape de cota de avarie şi îmi menţin opinia, dar curajul şi onoarea se probează atunci când, în ciuda dificultăţilor, îţi duci misiunea la bun sfârşit, iar eu vreau să-mi duc această misiune la un sfârşit, tocmai de aceea am anunţat, atât eu, cât şi grupul independenţilor progresişti, că susţinem amendamentele care au primit girul Comisiei de apărare din Senat. PSD îşi votează amendamentele sale, noi votăm legea propusă de Guvern, fiindcă suntem parteneri loiali la guvernare şi votăm amendamentele care vor face ca pensiile militarilor să nu scadă, amendamentele propuse de specialiştii din armată, şi asumate de Comisia de apărare. Orice altă variantă cu amendamente scrise pe genunchi, cu dezinformări şi mistificări nu reprezintă altceva decât provocări şi capcane în care nu vom cădea", a subliniat ministrul, invitându-i pe cei care vor să facă bine militarilor să susţină amendamentele formulate de senatorii independenţi şi admise în Comisia de apărare.

"Pe cei care vor să facă bine militarilor îi invităm să voteze amendamentele noastre"

" Pe cei care vor să facă bine militarilor îi invităm să voteze amendamentele noastre, cei care vor să se facă slugi în faţa unor lideri politici nu au decât să inventeze tot felul de tertipuri prin care să ne pună beţe în roate. Sunt mândru că am adus în dezbatere problemele armatei, astăzi armata este pe buzele tuturor. Din păcate această moţiune scrisă pe genunchi nu este făcută pentru a sprijini armata, cei care au iniţiat-o nu sunt preocupaţi de situaţia pensionarilor militari, sunt preocupaţi de jocuri politice, de aranjamente subterane şi de opoziţia făcută de dragul opoziţiei", a mai spus ministrul Oprea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro