Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Mititelu: Nu am primit licenţa, dar voi câştiga la recurs

"Aşa e, am primit o hârtie de la federaţie că nu am primit licenţa pentru sezonul următor, dar vom face recurs. Motivele sunt bizare. În primul rând, au spus că nu am stadion. Cum să nu am stadion, când există un contract? Îmi bagă beţe în roate ăştia de aici din oraş. Şi altă chestie a fost cu divizarea societăţii, din 2009, că ar fi al treilea an în care funcţionăm în condiţiile astea. Motivele sunt puerile şi cu siguranţă voi reuşi la Comisia de Recurs să-i conving că am dreptate. Eu cred că şi-au luat măsuri dinainte să fim retrogradaţi, în cazul în care am fi reuşit să câştigăm la Bistriţa şi să ne salvăm. Mă rog, oricum nu mai contează acum, pentru că suntem retrogradaţi, dar vom face recurs", a declarat Mititelu.
Numele cluburilor care au primit licenţa pentru sezonul viitor vor fi anunţate la 31 mai, după şedinţa Comisiei de Apel a Comisiei de Licenţiere din cadrul FRF.




Categorie articol: 

Comentarii