Mergi la conţinutul principal

Misterele Dorobanţilor

* pe măsura celor 30 milioane de euro - miza acestei lupte - sunt şi zvonurile legate de acest subiect, cu precădere cele legate de jocurile de culise * informaţii venite din mai multe părţi arată faptul că asupra membrilor comisiei de licitaţie s-ar face presiuni majore * cotidianul "Obiectiv" îţi prezintă în exclusivitate cine sunt jucătorii care concurează pentru marele pot de 30 milioane de euro *

30 milioane de euro! Acesta este marele pot al licitaţiei internaţionale organizate de municipalitatea brăileană cu scopul desemnării firmelor ce vor face lucrările de reabilitare/modernizare a Bulevardului Dorobanţilor. Pe măsura sumei licitate este şi piaţa zvonurilor legate de acest subiect, dar mai ales a jocurilor de culise, animate evident de resorturi politice. Dată fiind conjunctura politică de moment, desemnarea adjudecatarului licitaţiei pare a fi în coadă de peşte, pentru că este greu de estimat cum se vor rostogoli zarurile electorale peste câteva zile, la alegerile prezidenţiale. Totuşi, surse apropiate licitaţiei au avut grijă să sifoneze informaţia potrivit căreia licitaţia este la final, existând deja un câştigător. Confruntată cu acest zvon, municipalitatea s-a bâlbâit cumplit, negând în primă fază, dar revenind ulterior cu afirmaţia că dacă există la acest moment un adjudecatar, va fi anunţat abia după încheierea etapei de contestaţii, răstimp în care totul rămâne secret. Astfel, suspiciunile iscate pe marginea acestui subiect, care au crescut continuu în ultimele săptămâni, au ajuns acum la climax. În acest context, se ridică întrebarea: de ce ar fi secret numele firmei sau firmelor - dacă este vorba despre un consorţiu - câştigătoare a licitaţiei? Niciodată până la această licitaţie nu s-a încercat cu atâta disperare să fie pus "capacul pe oală". Având în vedere că autorităţile locale au afişat o mai mare deschidere spre comunicare în actualul mandat, de ce acum atâta secretomanie?

Pro şi contra Comisia Necula

Contractul de finanţare a proiectului legat de Bulevardul Dorobanţilor a fost semnat în a doua jumătate a lunii iulie, la Bucureşti, iar la o lună diferenţă Primăria Brăila a lansat oferta publică pentru atribuirea lucrărilor. La termenul final de înscriere la licitaţie municipalitatea a anunţat că are 7 oferte, fără a spune însă din partea cui, întrucât aşa ar obliga procedura de licitaţie. Misterul ce a învăluit identitatea firmelor care s-au înscris la start s-a adâncit de la o săptămână la alta, alimentând suspiciunile acumulate în jurul acestui subiect. Ba mai mult, în cursul săptămânii trecute, redactorii "Obiectiv" au fost bombardaţi cu telefoane misterioase din partea unor binevoitori care acuzau puternice mişculaţii legate de această licitaţie. Ponturile s-au împărţit în două mari categorii: pro şi contra comisiei de evaluare a ofertelor constituită la nivelul Primăriei Brăila, unde preşedinte este viceprimarul Stănel Necula (PDL). În viziunea unora, membrii comisiei, în frunte cu Necula, ar fi "suflat în pânze" unui anumit ofertant, cu scopul de a întruni cel mai mare punctaj şi, astfel, să fie desemnat câştigător. La polul opus se situau ponturile în care scenariul era pe dos: membrii comisiei erau victime ale unor presiuni puternice menite să scoată în faţă un anumit ofertant. Deşi nu erau aduse probe care să susţină acuzaţiile, variantele aveau un numitor comun: se încheiase licitaţia, exista un adjudecatar. Abordat direct, viceprimarul Stănel Necula s-a arătat uimit să afle că redactorii noştri aveau informaţii cum că se terminase licitaţia, mai ales că la momentul discuţiei se afla, după cum ne-a declarat, chiar în şedinţa în care se consemna adjudecarea licitaţiei. A evitat să deconspire câştigătorul, îndrumând în acest sens către şeful ierarhic, primarul Aurel Simionescu. Acesta însă a explicat că procedura de licitaţie obligă la păstrarea secretă a identităţii marelui câştigător până după finalizarea etapei alocate contestării rezultatului licitaţiei. Totuşi, Simionescu ne-a pus într-un final la dispoziţie lista ofertanţilor, cu promisiunea că imediat ce procedura va permite, va anunţa şi câştigătorul.

Asociaţii Golden Blitz sunt interesaţi de bulevard

Iată, aşadar, care sunt cele 16 firme care, grupate în 7 oferte, s-au înscris la licitaţie: prima ofertă înregistrată a fost din partea "Tehnologica Radion" SRL Bucureşti, a doua vine din partea unui consorţiu format din "Arcada Company" SA Galaţi (acţionari principali cu părţi egale Spiru Mantu şi Mihai Humă), firma germană "Leonhard Weiss GmbH & Co. Kg" şi Compania de Utilităţi Publice Dunărea Brăila, fosta regie de apă-canal "Aptercol". Societatea "Tehnologica Radion" din Bucureşti îi are asociaţi pe Theodor Berna (99,98%) şi Mihai Alexandru Fodor (0,02%), iar potrivit presei centrale, alături de SC "Delta A.C.M. 93" este una dintre firmele de casă ale PDL Bucureşti. De altfel, cele două firme au colaborat în mai multe contracte de lucrări publice în sectorul 3 al capitalei, unde primar este democrat-liberalul Liviu Negoiţă. La "Delta A.C.M. 93" asociat unic apare Florea Diaconu, de numele căruia se leagă scandaluri vizând adjudecarea unor contracte de lucrări prin apropierea de PDL.

A treia ofertă a fost depusă tot de un consorţiu alcătuit din SC "Societatea de Construcţii în Transporturi Bucureşti" SA, SC "Apolodor Com Impex" SRL şi SC "Dimar" SRL din Bucureşti. La "Societatea de Construcţii în Transporturi (SCT) Bucureşti" acţionarul majoritar este "CCCF Bucureşti" SA, o companie cu experienţă tot în domeniul construcţiilor. De menţionat este că SCT Bucureşti şi "Euro Construct Trading 98" (Sorin Şerban Vulpescu - 60% şi Dan Besciu - 40%) aparţinând "grupului de la Golden Blitz" şi-au mai încrucişat o dată săbiile în urmă cu doi ani, la o licitaţie cu valoare de 15 milioane euro. Licitaţia viza adjudecarea lucrărilor de construire a celebrului pod peste calea ferată din cartierul bucureştean Pipera, când nu au putut fi montate traversele pentru că proiectanţii au uitat să ia în calcul înălţimea stâlpilor de cale ferată peste care trecea pasajul. La SC "Apolodor Comimpex" SRL şi "Dimar" SRL, celelalte societăţi membre ale consorţiului înscris la licitaţia pentru Bulevardul Dorobanţilor, apar asociaţi unici Constanţa Ouatu, respectiv Iulian Drăgunoiu.

Pentru a patra ofertă în ordinea înscrierii la licitaţie şi-au dat mâna firma germană "Max Boegl" şi SC "Tancrad" SRL Galaţi (Stancic Cătălin Cristian 10% şi Stancic Adriana Elena - 90%). De menţionat este că cele două firme au conlucrat şi la proiectul "Drumul mării" - sectorul brăilean, despre "Tancrad" existând zvonuri că s-ar afla în zona de influenţă a preşedintelui CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu (PSD).
Ofertă comună s-a înregistrat şi din partea companiilor "Swietelsky Baugesellschaft", "Euro Construct Trading" din Bucureşti plus "Vega 93" SRL Galaţi (Cornelu Istrate - 62%, Maricel Păcuraru - 15%, Viorel Răşcanu - 7,99%, Tincuţa Sîrbu - 7,99%, Alexandru Bălan - 4% şi Ştefan Augustin-Remus - 2,99%), firma care a executat în oraşul vecin modernizarea Bulevardului George Coşbuc.

De asemenea, ultima ofertă comună au formulat-o societăţile "Mari Vila Com" SRL (Mândrilă Stela - 71,7% şi Mândrilă Marin - 28,3%) şi "Delta Antrepriza de Construcţii şi Montaj 93" (Florea Diaconu - 100%) din Bucureşti, alături de SC "Condurii Sult" SRL din Ploieşti (Gheorghe şi Marian Sult în părţi egale). În final, ultimii care au depus ofertă în cadrul licitaţiei de 30 milioane au fost austriecii de la "Alpine Bau GmbH".

Modernizarea bulevardului - un proiect de 30 milioane euro

Potrivit anunţului de licitaţie publică, valoarea estimată a contractului este de circa 120 milioane lei, adică echivalentul a aproximativ 30 milioane euro. Contractul vizează modernizarea Bulevardului Dorobanţilor, iar defalcat pe lucrări constă în modernizarea sistemului rutier, a căii de rulare a tramvaielor precum şi a canalului colector de sub bulevard, pe întreaga lungime a acestuia. Toate aceste lucrări ar urma să fie finalizate în decursul a 3 ani de la data atribuirii contractului. Printre condiţiile impuse ofertanţilor se numără experienţă relevantă în lucrări de aceeaşi anvergură tehnică şi financiară, cifră de afaceri medie anuală de minim 200 milioane lei şi zero datorii la bugetul de stat ori cel local.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro