Mergi la conţinutul principal

Mirela Chivu, desemnată să facă parte din Comisia de strategii a CJ Brăila

* cel mai proaspăt consilier județean al grupului PSD Brăila, Mirela Chivu, a fost desemnată, recent, să completeze Comisia de strategii a Consiliului Județean * locul a devenit vacant după ce George-Adrian Paladi a fost ales deputat

 

Încă o schimbare la nivelul Consiliului Județean Brăila: social-democrata Mirela Chivu, proaspăt intrată în rândul consilierilor, a fost desemnată să facă parte dintr-o comisie de specialitate. Pe scurt, Mirela Chivu a intrat în CJ Brăila la finele lunii ianuarie în locul deputatului PSD George Adrian Paladi. În ședința ordinară a CJ Brăila din luna februarie a fost numită în locul acestuia și în cadrul Comisiei de strategii, studii, prognoze economico-sociale.

În această Comisie mai activează ca membri social-democratul Fănel Burtea, liberalii Vasile Cortez, Andreia-Daniela Pascale, iar până la jumătatea lunii februarie, mai făcea parte și PMP-istul Ionel Adetu, însă acesta a demisionat. În locul său a intrat în Consiliu, Ismail Duran, tot în ședința din luna februarie, astfel că, cel mai probabil și PMP-istul va fi desemnat să facă parte din Comisia de strategii, la proxima ședință ordinară a CJ Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro