Îşi iau unii altora pământul, ca pe vremea lui Cuza, se acuză reciproc de infidelitate, împart precum fraţii vitregi banii guvernamentali şi locurile de muncă, adică pe principiul "care apucă", se mai înfruptă, din când în când, unii de la alţii, brăilenii de la "chinezescul" gălăţenilor, gălăţenii de la "chiefsiul" sau cinematograful brăilenilor şi nu numai.
Unii îi calcă pe alţii cu maşinile, în drumul lor spre mare sau fac depăşiri triple din care nici Dumnezeu nu-i mai scoate, de burduşesc statisticile Poliţiei Rutiere cu accidente mortale, alţii merg prea încet în oraşul vecin şi sunt claxonaţi şi înjuraţi în drumul lor spre reprezentanţa auto.
Şi căpeteniile lor se comportă la fel. Se bat cu pumnul în piept că imediat ce câştigă alegerile fac drumul expres - digul ăla amărât de 17 kilometri, care, teoretic, e în parohia Brăilei - construiesc aeroport de-a stânga drumului, spital, şcoală şi blocuri, iar de-a dreapta, peste Dunăre, pod de piatră care să rămână moştenire şi urmaşilor, urmaşilor lor. Nu mai zic de proiecte, viziuni de viitor, traversări subfluviale abracadabrante spre...nicăieri.
Se mai şi jură cu mâna pe roşu că se vor avea ca fraţii în faţa reprezentanţilor Executivului, de iese Ponta cu declaraţii penibile "pe sticlă" că a dat garanţii guvernamentale pentru pod, pentru ca o lună mai târziu, când vine vremea să bată înţelegerea în temelia istoriei metropolei, să pună amprenta plantară, ca să nu zic fesieră, în loc de aceea digitală, pe asocierea lor.
Se întâlnesc doar în momente cheie ale existenţei lor politice, poate nici atunci, dar nu fac nimic, absolut nimic pentru cei peste 600.000 de locuitori - după ultimul recensământ - care reprezintă, în accepţiunea unora şi spre uşorul tremur al fratelui mai mare Constanţa, a doua mare aglomerare urbană din România, după Bucureşti. La ce bun? Sunt, de fapt, spectatori la propria decădere, figuranţi în spectacolul grandios al relaţiei lor, ca într-un cuplu în care fiecare trăieşte singur.
Aşa se construieşte cazul trist al locuitorilor din cele două oraşe atât de apropiate geografic, Brăila şi Galaţi, dar atât de diferite din punct de vedere al mentalităţii oamenilor, al intereselor şi al modului de exprimare a intereselor. În loc să-şi dea mâna şi să facă puţină concurenţă Constanţei, nu pentru urmaşii, urmaşilor lor, ci pentru prezentul şi viitorul imediat, nu fac decât să se înjure pe la colţuri, să-şi întoarcă spatele şi să îşi fure jucăriile unii altora.
Multă vreme am crezut că rivalitatea asta e o prostie, că Brăila suferă de sindromul primului născut - că, deh, are peste 600 de ani de existenţă şi-i un oraş istoric apriori, cu toate avantajele şi dezavantajele aferente, crescut cu tare de cetate -, iar Galaţi se comportă ca un mezin răsfăţat, care a beneficiat de industrializare comunistă şi-a mai avut şi sechelele provocate de protecţia "mătuşii moldovence" din vecinătate.
Cine are de suferit? Au de suferit cele 700 de persoane care locuiesc în cartierul Siret, care nu-s nici brăileni, nici gălăţeni fiindcă au avut nenorocul de a primi repartiţii în blocuri construite de ANL Galaţi pe teritoriul Brăilei.
Au de suferit fraţii şi prietenii acestora care n-au locuri de muncă în Galaţi şi fac naveta la Brăila şi cheltuie 400 de lei pe lună pentru asta, au de suferit copiii lor care nu pot merge la şcoală sau la grădiniţă în oraş, cel mult la Vădeni, au de suferit părinţii lor care, atunci când vin în vizită, îşi rup maşinile pe dig, au de suferit cu toţii fiindcă în loc să plece în deltă sau la mare pe pod, trec cu bacul pe fluviu şi înconjoară pe la Giurgeni.
Multă vreme am crezut că oamenii fac diferenţa, că nimic din ceea ce văd nu-i adevărat, însă, primesc constant dovezi că şi oameni simpli, aparent fără complexe de moldoveni sau regăţeni, funcţionează la fel: transpiră, se agită, te înjură pe reţelele de socializare, cu profilul la vedere chiar, din simplul motiv că eşti brăilean...Mi s-a întâmplat recent.
Mai rău, unii îţi zâmbesc în faţă, superior, ca şi cum ar fi făcut cu şapte facultăţi mai mult decât tine, ca şi cum s-ar fi născut şefi şi-ţi arată că buricul universului e adus la ei acasă chiar de către Centru. Aşa se face că Gara din Brăila nu e gară, ci haltă, iar Regionala e la Galaţi, ca să nu mai dăm exemplul marilor trusturi de presă care, atunci când zic Sud-Est, nu zic "Brăila", ci "şi Brăila".
Cum n-am afinităţi congenitale nici pentru Brăila, nici pentru Galaţi - iată, mărturisesc acum că n-am origini cunoscute în vreunul dintre cele două oraşe - mă încearcă un sentiment de amărăciune când sesizez că oamenii ăştia - aparent cu scaun la cap - chiar nu conştientizează că vine peste ei frăţia Brăila-Galaţi, hai şi Galaţi-Brăila, să nu mai stârnim alte supărări, şi că ei nu vor fi în ecuaţia asta decât dacă îşi vor da mâna să treacă puntea, Doamne ajută să fie podul!
În fond, nu le cere nimeni să-şi declare iubire, însă, pentru brăileano-gălăţeanul, hai şi gălăţeano-brăileanul, ce va să vie, merită să se facă fraţi. De altfel, căsătoria asta poate rămâne de convenienţă, şi - spre binele tuturor - chiar "pe interes".
