Mergi la conţinutul principal

Minor depistat conducând un moped cu număr fals de înmatriculare

Potrivit informaţiilor date publicităţii de Biroul de Presă al IPJ Brăila, în ziua de sâmbătă, 21 mai 2016, în jurul orei 17:30, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică - Poliţia Municipiului Brăila l-au depistat în trafic pe un brăilean în vârstă de 17 ani, în timp ce conducea mopedul pe Bulevardul Dorobanţilor.
"În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că persoana depistată nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, s-a constatat faptul că plăcuţa de înmatriculare montată pe vehicul este falsă", ne-au precizat surse din cadrul Biroului de Presă IPJ.
Brăileanului de 17 ani, depistat în flagrant delict, i-a fost întocmit dosar penal pentru "conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere" şi pentru "punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare". Poliţiştii brăileni continuă cercetările.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro