Mergi la conţinutul principal

Minoră de 16 ani accidentată de un şofer băut şi cu permisul anulat. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore

* sâmbătă, o minoră care se deplasa cu bicicleta în localitatea Gropeni a fost izbită de o maşină condusă de un localnic de 33 de ani * fata a ajuns la spital, iar poliţiştii au stabilit că şoferul vinovat avea permisul anulat şi consumase şi alcool * bărbatul a fost reţinut pe ordonanţă şi dus în Arestul Poliţiei

 

 

 

Şofer din Gropeni reţinut de poliţişti, după ce a condus băut şi fără permis şi a accidentat o minoră care circula cu bicicleta. Evenimentul rutier s-a produs sâmbătă, fata ajungând la spital, iar şoferul vinovat în Arestul Poliţiei Brăila.

Potrivit datelor transmise de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila, la data de 26 septembrie, în jurul orei 18:00, un bărbat de 33 de ani din comuna Gropeni conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu. Acesta a surprins și accidentat o minoră de 16 ani, care se deplasa pe o bicicletă, în același sens de mers. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a fetei, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. „Din verificările efectuate, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul are permisul de conducere anulat. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o imbibatie alcoolică de 0,74 mg/l. Şoferul a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Brăila”, a precizat insp. Laura Belciugan, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.

Poliţiştii au întocmit în cauză dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi având permisul anulat şi se continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro