Mergi la conţinutul principal

Ministrul Sănătăţii, mulţumit de Spitalul de Psihiatrie Brăila

• Sorina Pintea a vorbit despre angajări de personal şi posibile investiţii viitoare în infrastructură • secţia exterioară a spitalului a fost cea vizată de verificările efectuate de ministru

 

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, a vizitat, marţi, spitalele brăilene, printre care şi Spitalul de Psihiatrie “Sf. Pantelimon”, în contextul scandalului de la unitatea sanitară Săpoca, judeţul Buzău. Prin intermediul unui comunicat de presă, Pintea şi-a exprimat mulţumirea faţă de ceea ce a văzut la faţa locului. Secţia exterioară de Psihiatrie, ce cuprinde 140 de paturi, a fost cea vizată de verificarea efectuată de ministru. La momentul vizitei, erau 139 de pacienţi internaţi.

Sorina Pintea a vorbit despre angajări de personal şi posibile investiţii la spitalul de monospecialitate din municipiul Brăila. “Secţia arată normal pentru una de profil. Au personal angajat în limita superioară a normativului. Aici lucrează 2 medici şi 24 de asistente. Zilele acestea au mai fost scoase la concurs 6 posturi de asistente. De asemenea, vor mai fi scoase la concurs 4 posturi de infirmiere. Am discutat cu personalul medical despre posibilitatea alocării de fonduri pentru investiţii în infrastructură, dar şi despre modificările legislative viitoare în vederea îmbunătăţirii actului medical pentru pacienţii psihici”, a declarat Sorina Pintea, după vizită.

În comunicat se mai precizează că ministrul Sănătăţii va invita, săptămâna viitoare, la discuţii comisia de specialitate a Ministerului Sănătăţii şi reprezentanţii ONG-urilor pentru identificarea măsurilor urgente pe termen scurt ce trebuie luate în acest domeniu.

Spitalul de Psihiatrie “Sf. Pantelimon” se află în subordinea Primăriei Municipiului Brăila, iar managerul este economistul Bogdan Criţă, ce se bucură de susţinerea PSD.

Scandalul de la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Săpoca a izbucnit, în urmă cu câteva zile, după ce un bărbat internat pe secţia acuţi a omorât cinci pacienţi şi a rănit alţi opt cu un stativ de perfuzie. Totul s-a petrecut în doar 2 minute, deşi victimele se aflau în saloane diferite. Ministrul Sorina Pintea s-a dus personal la unitatea spitalicească pentru a coordona ancheta internă, în urma acestui incident grav. Au ieşit la iveală mai multe nereguli, în urma cărora managerul spitalului, Viorica Mihalaşcu, a demisionat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro