Reporter: Pe cine ar putea sa bata Romania la campionatul mondial de razboaie?
Atanasiu: Poate ca nu avem cine stie ce echipa, poate ca nu avem atacanti de clasa asa cum au americanii, dar in aparare stam bine. Pina acum nu am pierdut nici o batalie. Intr-adevar, am pierdut citeva meciuri pe vremea cind Stefan cel Mare era antrenor, dar nu se pune. Terenul era accidentat, vremea nu a fost prielnica, asta ca sa nu mai zic ca am avut citiva jucatori suspendati pentru consum de bauturi alcoolice. Astazi, altfel se pune problema. Om fi noi putini din punct de vedere numeric, poate ca nu avem nici cel mai nou echipament, dar ne descurcam. Sintem in stare sa producem in orice moment marea surpriza. Tactica noastra e simpla: atacam pe flancuri, ii luam prin invaluire pe adversari, pasam mult motanu' de la unul la altul la mijlocul terenului, dupa care lovim cu putere. Pina acum n-am inscris cine stie ce, dar important mi se pare ca lovim, ca amenintam reduta adversa.
Reporter: Vad ca nu mai vreti sa jucati in Irak.
Atanasiu: Domn'e, il inteleg pe presedintele Basescu ca insista sa raminem sa disputam meciuri in Irak. Dumnealui este cunoscut ca un mare consumator si este normal sa-i placa in Irak. Acolo este cald, deci e o vreme numai buna pentru lichidat beri si vin cu gheata, asta ca sa ma exprim in termeni tehnici. Numai ca noi, liberalii, sintem altfel. Nu ne place canicula. Noi preferam umbra. Sa stam toata ziulica la radacina copacului, sa vorbim discutii, sa cistigam razboaie imaginare, sa-i batem pe americani atunci cind ei nu sint de fata.
Reporter: Nu va ginditi la soldatii aia care cistiga 3.000 de euro in Irak?
Atanasiu: Ba da, ne gindim. Dar ne mai gindim si la ce li se poate intimpla acolo. Pentru ce sa moara niste tineri romani, cu familii, in Iark, pe pamint strain? Noi am incercat si am si reusit sa asiguram conditii bune de murit aici, in Romania. Unde a disparut patriotismul din noi? Am inceput sa mergem sa murim pe la altii, in loc sa punem umarul si sa ne mindrim ca o viata intreaga am ramas sa murim in Romania. Inteleg si aspectul material, faptul ca soldatii nostri cistiga mii de dolari in Irak. Da, dar saracii habar n-au cit mai costa o inmormintare in Romania, cit de mult cheltuie statul si rudele dupa ce avionul aterizeaza pe Otopeni, iar ei sint primiti cu onoruri militare. Prin urmare, banii astia despre care vorbiti dumneavoastra nu le ajung bietilor combatanti nici macar pentru doua pomeni mai consistente. Va zic eu, in ziua de azi nu se mai merita sa mori in Irak.
Reporter: Trecind de la un razboi la altul, v-as intreba de ce v-ati luat nevasta secretara?
Atanasiu: Pentru ca aia veche se stricase. Ha, ha, ha - am glumit, domn'e, sa nu dati asta in ziar. Da, am divortat si mi-am luat nevasta tinara, pentru ca imi permit. Serviciu bun am, salariul este pe masura, asta ca sa nu mai zic ca, in calitate de antrenor suprem al fortelor armate romane, nu sint obligat si nici nu vreau sa particip la vreun razboi. Voi, ziaristii, sinteti invidiosi pe mine pentru ca, la virsta mea, am asa o nevasta. Puteti sa scrieti pina nu mai puteti, putin imi pasa de mistourile voastre. Stiu ca, seara, eu ma bag in pat linga ea, nu voi. Asta in timp ce voi va stoarceti creierii sa mai inventati si alte minciuni bune de bagat in ziar.
Reporter: La nunta pe care ati facut-o la Casa Armatei, v-ati urcat pe mese.
Atanasiu: Si pe ce voiai sa ma urc, bai? M-as fi urcat pe nevasta-mea, dar in jur se filma pe video. Am zis ca este un eveniment deosebit in viata mea, poate ultimul de aceasta natura, si m-am decis sa-l marchez asa cum se cuvine. Si ce daca am procedat asa cum faceam la mine la tara, la Cugir? Nu cred ca este un pacat capital. In plus, dupa cum am citit in cartile lui Sven Hassel, adevaratii comandanti militari din al doilea razboi mondial aveau obiceiul sa-si sarbatoreasca victoriile urcindu-se pe mese si tragind la masea pina le crapa ficatul. Eu nu am baut atit de mult alcool ca ei, si asta nu pentru ca am o virsta, ci din cauza acelei camere de luat vederi care, v-am mai zis, ma cam luase la tinta.
Reporter: Se spune ca nu stiti nici o limba straina!
Atanasiu: Fals! O cunosc pe-a nevesti-mii.
Reporter: Cind va dati demisia?
Atanasiu: Ce sa fie? Demisia? Nu-mi dau, domn'e, nici o demisie. Am pierdut cumva vreun razboi si nu stiu eu? Misiunea mea este sa apar tara si o apar. Stiu ca parerea voastra este ca nimeni nu ne ataca, dar gresiti amarnic. Sinteti atit de naivi, incit credeti ca nu mai este nimic de furat in Romania, deci ce interes ar mai avea altii sa vina peste noi sa ne invinga? Va spun eu, lucrurile sint mult mai complicate. Avem un buget la Aparare si trebuie sa-l cheltuim. Ne tragem si noi un ban de-o friptura acolo, ca peste tot, dar la cit de putini insi am mai ramas in Armata, stiti cit de mult ne straduim sa spargem toate sutele alea de miliarde? Hai ca sinteti copii, nu mai am ce discuta cu voi. Apropo, ati facut Armata?
Atanasiu: Poate ca nu avem cine stie ce echipa, poate ca nu avem atacanti de clasa asa cum au americanii, dar in aparare stam bine. Pina acum nu am pierdut nici o batalie. Intr-adevar, am pierdut citeva meciuri pe vremea cind Stefan cel Mare era antrenor, dar nu se pune. Terenul era accidentat, vremea nu a fost prielnica, asta ca sa nu mai zic ca am avut citiva jucatori suspendati pentru consum de bauturi alcoolice. Astazi, altfel se pune problema. Om fi noi putini din punct de vedere numeric, poate ca nu avem nici cel mai nou echipament, dar ne descurcam. Sintem in stare sa producem in orice moment marea surpriza. Tactica noastra e simpla: atacam pe flancuri, ii luam prin invaluire pe adversari, pasam mult motanu' de la unul la altul la mijlocul terenului, dupa care lovim cu putere. Pina acum n-am inscris cine stie ce, dar important mi se pare ca lovim, ca amenintam reduta adversa.
Reporter: Vad ca nu mai vreti sa jucati in Irak.
Atanasiu: Domn'e, il inteleg pe presedintele Basescu ca insista sa raminem sa disputam meciuri in Irak. Dumnealui este cunoscut ca un mare consumator si este normal sa-i placa in Irak. Acolo este cald, deci e o vreme numai buna pentru lichidat beri si vin cu gheata, asta ca sa ma exprim in termeni tehnici. Numai ca noi, liberalii, sintem altfel. Nu ne place canicula. Noi preferam umbra. Sa stam toata ziulica la radacina copacului, sa vorbim discutii, sa cistigam razboaie imaginare, sa-i batem pe americani atunci cind ei nu sint de fata.
Reporter: Nu va ginditi la soldatii aia care cistiga 3.000 de euro in Irak?
Atanasiu: Ba da, ne gindim. Dar ne mai gindim si la ce li se poate intimpla acolo. Pentru ce sa moara niste tineri romani, cu familii, in Iark, pe pamint strain? Noi am incercat si am si reusit sa asiguram conditii bune de murit aici, in Romania. Unde a disparut patriotismul din noi? Am inceput sa mergem sa murim pe la altii, in loc sa punem umarul si sa ne mindrim ca o viata intreaga am ramas sa murim in Romania. Inteleg si aspectul material, faptul ca soldatii nostri cistiga mii de dolari in Irak. Da, dar saracii habar n-au cit mai costa o inmormintare in Romania, cit de mult cheltuie statul si rudele dupa ce avionul aterizeaza pe Otopeni, iar ei sint primiti cu onoruri militare. Prin urmare, banii astia despre care vorbiti dumneavoastra nu le ajung bietilor combatanti nici macar pentru doua pomeni mai consistente. Va zic eu, in ziua de azi nu se mai merita sa mori in Irak.
Reporter: Trecind de la un razboi la altul, v-as intreba de ce v-ati luat nevasta secretara?
Atanasiu: Pentru ca aia veche se stricase. Ha, ha, ha - am glumit, domn'e, sa nu dati asta in ziar. Da, am divortat si mi-am luat nevasta tinara, pentru ca imi permit. Serviciu bun am, salariul este pe masura, asta ca sa nu mai zic ca, in calitate de antrenor suprem al fortelor armate romane, nu sint obligat si nici nu vreau sa particip la vreun razboi. Voi, ziaristii, sinteti invidiosi pe mine pentru ca, la virsta mea, am asa o nevasta. Puteti sa scrieti pina nu mai puteti, putin imi pasa de mistourile voastre. Stiu ca, seara, eu ma bag in pat linga ea, nu voi. Asta in timp ce voi va stoarceti creierii sa mai inventati si alte minciuni bune de bagat in ziar.
Reporter: La nunta pe care ati facut-o la Casa Armatei, v-ati urcat pe mese.
Atanasiu: Si pe ce voiai sa ma urc, bai? M-as fi urcat pe nevasta-mea, dar in jur se filma pe video. Am zis ca este un eveniment deosebit in viata mea, poate ultimul de aceasta natura, si m-am decis sa-l marchez asa cum se cuvine. Si ce daca am procedat asa cum faceam la mine la tara, la Cugir? Nu cred ca este un pacat capital. In plus, dupa cum am citit in cartile lui Sven Hassel, adevaratii comandanti militari din al doilea razboi mondial aveau obiceiul sa-si sarbatoreasca victoriile urcindu-se pe mese si tragind la masea pina le crapa ficatul. Eu nu am baut atit de mult alcool ca ei, si asta nu pentru ca am o virsta, ci din cauza acelei camere de luat vederi care, v-am mai zis, ma cam luase la tinta.
Reporter: Se spune ca nu stiti nici o limba straina!
Atanasiu: Fals! O cunosc pe-a nevesti-mii.
Reporter: Cind va dati demisia?
Atanasiu: Ce sa fie? Demisia? Nu-mi dau, domn'e, nici o demisie. Am pierdut cumva vreun razboi si nu stiu eu? Misiunea mea este sa apar tara si o apar. Stiu ca parerea voastra este ca nimeni nu ne ataca, dar gresiti amarnic. Sinteti atit de naivi, incit credeti ca nu mai este nimic de furat in Romania, deci ce interes ar mai avea altii sa vina peste noi sa ne invinga? Va spun eu, lucrurile sint mult mai complicate. Avem un buget la Aparare si trebuie sa-l cheltuim. Ne tragem si noi un ban de-o friptura acolo, ca peste tot, dar la cit de putini insi am mai ramas in Armata, stiti cit de mult ne straduim sa spargem toate sutele alea de miliarde? Hai ca sinteti copii, nu mai am ce discuta cu voi. Apropo, ati facut Armata?
