Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Miinile maestrului vazute in atingere

Exista mai multe feluri de respect, primul dintre cele multe e cel ce se manifesta in fata unui necunoscut ce impresioneaza, apoi intervine cel din faza neintelegerii, apoi cel din etapa incercarii de a intelege, si daca intelegerea nu vine, ramine respectul pentru misterul creatiei si pentru insasi puterea creatoare. Dar daca intelegerea pare sa urce treptat spre sine, atunci aprecierea sta in fata regasirii.Ma cheama ginduri nerostite, ma aduce regasirea intr-o atingere telurica apasata fugar pe strigatul dinlauntrul fiintelor de piatra si de lemn...Graitoare imi par "Artistul si modelul" si " Artistul si opera" caci vorbesc impreuna, dintr-un timp dilatat in culoare. Artistul isi vede intii creatia in model si apoi isi deposedeaza modelul de ceea ce intervine in creatie, iar opera devine singura in masura sa vorbeasca despre o unire pe pinza. Frumusetea ce inspira devine fada in fata creatiei tinuta pe brate de suflet. Produsul muncii creatoare pune stapinire pe fiinta artistului si apoi, in “Step back” pare sa-l indeparteze, dar doar ca trup ce nu mai poate atinge, ce nu mai poate contura ca in procesul creatiei. Artistul trebuie sa se indeparteze de sufletul de culoare pentru a-si crea un altul, poate chiar “In fata frumusetii”.Umbrele lui Nica Petre imi par amintiri taiate in fum ale unui Sine ce inca ii da viata. Ma inchin in fata simbolului, in fata samintei cu natura nedeterminata ce naste, in functie de o premergatoare existenta, esenta fiintelor ce astazi imi incarca privirea cu regasiri.“Adam” si “Eva” imi creeaza senzatia stranie ca ma aflu la inceputul lumii cu trupul de astazi, ca pot sa asist la acel inceput ucis mai tirziu si acoperit cu frunze... Goliciunea pacatului a ramas insa in suflete ce-si inalta brate spre cer in “Invocatii “, in “Deveniri”, dintr-un “Instinct” al regasirii albastrului de unde s-au desprins cindva, de demult.Nu stiu decit sa mazgalesc cu moarte cuvinte peste fetele descoperite in fiecare sculptura transpusa in propria-mi singuratate..., si asta dupa ce am descoperit in atingerea miinii viata fiecarei lucrari, miini care nu au spus “Cuvintul” si totusi au creat, ci miini care au taiat in existenta fiinte ce stiu sa vorbeasca, sa priveasca, sa se alature in visare...Miinile mele nu stiu sa spuna decit cuvinte ce mor la prima insiruire, dar sufletul m-a dus in regasirea paradoxului, o regasire dincolo de miini ce dau nastere vietii sau mortii... M-am simtit strigata din “Muguri” care, vazindu-ma, ar putea sa rodeasca peste noapte miini in rugaciune...




Categorie articol: 

Comentarii