Mergi la conţinutul principal

Mii de “comori” la Târgul de antichităţi de pe Regală

• colecţionari din toată ţara şi-au dat întâlnire în Centrul Vechi, cu ocazia Zilelor Brăilei • mii de tablouri, cărţi, discuri, sfeşnice, pendule, jucării şi obiecte de artizanat au fost expuse pe vechea Stradă Regală, sub soarele ucigător • “Suntem aici pentru al treilea an consecutiv”, ne-au spus soţii Corina şi Corneliu Fugaru, colecţionari din Braşov • “La târgul de aici, de la Brăila, nu se percep taxe, ca la Galaţi, iar acest lucru este un câştig pentru toată lumea”, a recunoscut dl. Alexandru, colecţionar de o viaţă

 

Mai mult decât în anii trecuţi, Târgul anticarilor de la Brăila abundă în obiecte vechi, care mai de care mai interesante şi mai atrăgătoare, “tarabele cu amintiri” întinzându-se pe toată porţiunea cuprinsă între Teatrul “Maria Filotti” şi Palatul Lyra, până hăt, către strada Goleşti.

Negustorii de antichităţi - brăileni, gălăţeni, colecţionari sosiţi din toată ţara - şi-au expus “comorile” pe tarabe improvizate sau direct pe caldarâm, dând un aer pitoresc şi “vintage” celei mai vechi artere a oraşului. Mii de tablouri, statuete, lămpi, ceasuri, cărţi, monede şi insigne, ba chiar şi jucării, îţi fac cu ochiul, sosite parcă dintr-o altă lume, aceea a bunicilor şi străbuniclor cu joben şi binoclu. Iar preţurile sunt pentru orice buzunar.  

“Suntem aici pentru al treilea an consecutiv, ne-au spus soţii Corina şi Corneliu Fugaru, din Braşov. Avem obiecte deosebit de valoroase – litografii, tablouri pictate pe mătase, lămpi, sfeşnice de alamă şi placate cu argint, ceainice şi mic mobilier. Avem, de asemenea, câteva veioze unice prin frumuseţea lor”.

Vizavi, se află domnul Alexandru, colecţionar de o viaţă, din Galaţi. Brăilenii de pe Regala sunt fascinaţi de atâtea statuete, podoabe şi jucării, care mai de care mai interesante, care-ţi “zâmbesc” de pe taraba domnului Alexandru. 

“Mă aflu pentru a patra oară la târgul organizat de Zilele Brăilei. Este singurul loc în care nu se percep bani – ca la Galaţi, de exemplu – iar acest lucru este un câştig pentru toată lumea. Ar trebui să fie chiar mai multe astfel de târguri pe an la Brăila”, ne-a spus domnul Alexandru.

Costel-Sorin Roşu, colecţionar brăilean, expune o gamă variată de ceasuri vechi (mecanice şi automate), ceasuri cu quartz, pendule şi ceasuri de perete. Consideră că, deşi locaţia este una potrivită, că este vorba de Centrul Vechi, ideal ar fi fost ca târgul să fie amplasat pe Faleza Dunării, ca să fie văzut de cât mai mulţi tineri.

Vechi negustor de antichităţi, brăileanul Costel Anuţoiu expune, chiar vizavi de teatru, tablouri pictate, cărţi, discuri şi argintărie, precum şi mobilier din lemn masiv. Alături, anticarul Ionel Bianu vinde cărţi, aşa cum face de o viaţă-ntreagă. Se bucură nespus când vin brăilenii să-l întrebe despre cărţi.

Tot vizavi de teatru, l-am întâlnit pe filatelistul George Chiţoiu, care expune timbre, bijuterii, bancnote şi monede vechi. Nelipsit de la mai toate evenimentele culturale ale urbei, Chiţoiu este cel care a creat grupul “Brăila noastră dragă-651 de ani de atestare documentară”, alături de Ionica Grad.

La Târgul anticarilor e bine să te duci de dimineaţă, şi nu cu mâna goală, că sigur o să vrei să iei un suvenir. La prânz, pe arşiţă, frig pietrele de pe Regală, de te şi miri cum mai stau negustorii de obiecte vechi la tarabă, toropiţi de atâta căldură. Aşa cum, deunăzi, spuneau şi trecătorii, ar fi fost bine dacă aveau asigurat un loc mai ferit de caniculă, ca să-şi poată expune minunăţiile.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro